Disparuta odata cu Elodia, Madalina Motruna a fost gasita
Epilog tragic pentru aventura unei adolescente care cocheta de mult cu calea pierzaniei. Identificarea cadavrelor invelite intr-un covor si descoperite acum doua zile la Bacau a dezvaluit ca cele doua trupuri sunt ale unor adolescente din Brasov. Desi confirmarea oficiala nu a venit inca, anchetatorii bacauani ai celor doua crime sunt siguri ca una dintre cele doua, in varsta de 18 ani, este fiica adjunctului sefului Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Brasov. Madalina Ortansa Motruna a disparut de acasa in urma cu un an, exact in ziua – 30 august – in care isi pierdea urma avocata Elodia Ghinescu. In momentul disparitiei, fata avea asupra sa 30.000 de euro, bani pe care parintii ii obtinusera din vanzarea unui teren.
Lt. col. Gabriel Motruna a reusit la acea vreme sa pastreze timp de cateva zile discretia in jurul disparitiei fiicei sale. Cand cazul a inceput sa devina serios iar incercarea structurilor interne ale Politiei de a-i da de urma a esuat, ofiterul a acceptat sa faca publica disparitia.
Macabra descoperire de la Bacau a celor doua cadavre impachetate in covor, pungi si carpe pentru a impiedica degajarea mirosului confirma cele mai negre banuieli ale familiei si procurorilor. Cele doua tinere, de 18 si 27 de ani, au fost ucise cu un circa un an urma, cu lovituri de cutit si satar in zona capului si a gatului. Cea mai mare dintre fete este o prostituata din Zarnesti, care nici macar nu era data disparuta, pentru ca obisnuia sa calatoreasca des in Italia, unde cunoscutii au si crezut ca se afla.
Nu doar Madalina Motruna provenea dintr-o familie respectabila. Suspectul principal in acest caz, care a si fost ridicat ieri din Brasov si dus la interogatoriu la Bacau, se trage la randul sau dintr-o familie onorabila. Desi se ocupa cu taximetria, tatal sau este profesor la Facultatea de electronica si calculatoare a Universitatii Transilvania din Brasov.
Se pare ca si el, asemenea Madalinei, este o deziluzie pentru parinti. Ofiterul Motruna nu vorbea nici macar cu colegii apropiati despre fiica disparuta. Fata isi postase mai multe fotografii pe site-ul Hi5, care tradau o tanara usuratica si aplecata spre placeri. Fuga de-acasa cu banii familiei nu face decat sa intareasca impresia pe care o degaja pozele.
Vifor Rotar