BNR a redus dobânda de politică monetară la 2% pe an, minim...

BNR a redus dobânda de politică monetară la 2% pe an, minim istoric

0 589
Banca Națională a României a decis, marți, reducerea dobânzii de politică monetară la 2% pe an, de la 2,25%, începând din data de 1 aprilie, potrivit unui comunicat al băncii centrale.
În plus, Consiliu de Administrație al BNR a hotărât îngustarea coridorului simetric format din ratele dobânzilor facilităților permanente în jurul ratei dobânzii de politică monetară la +/-1,75 puncte procentuale de la +/-2 puncte procentuale. ‘În consecință, începând cu data de 1 aprilie, rata dobânzii aferente facilității de creditare (Lombard) se va reduce la 3,75% pe an de la 4,25%, în timp ce rata dobânzii pentru facilitatea de depozit se menține la 0,25%’, se precizează în comunicat.
 
Tot în ședința de marți, banca centrală a decis menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei la 10% și în valută la 14%, dar și gestionarea adecvată a lichidității din sistemul bancar.
Documentul mai spune că, pe baza datelor disponibile în prezent, deciziile vizează asigurarea stabilității prețurilor pe termen mediu, corespunzător țintei staționare de 2,5 la sută ą1 punct procentual, într-o manieră care să sprijine creșterea economică, inclusiv prin refacerea încrederii și revigorarea procesului de creditare.
Potrivit BNR, analiza celor mai recente date relevă menținerea ratei anuale a inflației sub limita de jos a intervalului țintei staționare de inflație, concomitent cu apariția unor semnale privind oprirea declinului semnificativ din perioada
precedentă.
 
„Această evoluție se manifestă în condițiile relativei temperări a scăderii în termeni anuali a prețurilor combustibililor și a prețurilor volatile ale produselor alimentare, dar și ale persistenței deficitului de cerere agregată și a deflației în zona euro. În luna februarie 2015, rata anuală a inflației și cea medie anuală s-au menținut la nivelurile lunii anterioare, de 0,4 la sută și respectiv de 1,0 la sută. Rata medie anuală a inflației determinată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum — indicator relevant pentru evaluarea procesului de convergență cu Uniunea Europeană — a scăzut la 1,2 la sută, de la 1,3 la sută, în luna anterioară”, arată documentul citat.
În ceea ce privește activitatea economică, datele de conturi naționale referitoare la trimestrul IV 2014 arată creșterea PIB-ului real cu 2,6% în termeni anuali, în condițiile continuării creșterii consumului final și ale unei contribuții favorabile, pentru prima dată în ultimii doi ani, a formării brute de capital fix.
Potrivit comunicatului băncii centrale, cvasitotalitatea indicatorilor cu frecvență lunară din primele luni ale anului 2015 — în special cei privind comerțul cu amănuntul și încrederea consumatorilor — sugerează consolidarea tendinței de creștere economică în perioada următoare.
„Împrumuturile în monedă națională și-au accelerat creșterea față de aceeași perioadă a anului trecut, pe fondul menținerii surplusului de lichiditate în piața monetară și al propagării reducerilor succesive ale ratei dobânzii de politică monetară asupra ratelor dobânzilor la creditele noi acordate companiilor și populației. Pe de altă parte, creditul în valută și-a accentuat ușor contracția în termeni anuali, ponderea deținută de aceasta în creditul total al sectorului privat coborând la nivelul de 56,1 la sută în luna februarie, de la 56,4 la sută în luna anterioară. Dinamica anuală reală a creditului total acordat sectorului privat s-a menținut însă în teritoriul negativ, influențând prelungirea dezintermedierii financiare”, informează BNR.
În perspectivă, arată Banca Națională, datele certe existente până în prezent anticipează înscrierea ratei anuale a inflației pe o traiectorie ușor ascendentă, situată însă în continuare sub limita inferioară a intervalului țintei staționare, reflectând cu precădere efectul conjugat al evoluției prețurilor volatile și al deficitului de cerere agregată în scădere, dar încă semnificativ.
De asemenea, instituția precizează că incertitudinile asociate acestei perspective provin atât din mediul extern — fiind generate în principal de tensiunile geopolitice regionale, de situația din Grecia și din zona euro și de accentuarea divergenței dintre conduitele politicilor monetare ale principalelor bănci centrale din lume — cât și din mediul intern.
Potrivit calendarului aprobat, următoarea ședință a CA al BNR dedicată politicii monetare va avea loc în data de 6 mai 2015 când va fi analizat noul Raport trimestrial asupra inflației. AGERPRES

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.