Disolutia statului nu cere neaparat muschi
Cand se vorbeste, de regula, de disolutia autoritatii statului in Romania, pe ecrane sau in paginile ziarelor se deruleaza imagini de forta. Actorii sunt, de regula, mascati sau putatori de uniforme, implicati in incidente care dezvaluie infimul respect pe care il manifesta la adresa lor cetatenii turbulenti ai patriei. Un politist agresat sau caruia i se da macar cu tifla intr-o situatie oarecare este un bun exemplu pentru a demonstra lipsa tot mai acuta de credit de care se bucura autoritatea in Romania.
Dispretul pentru stat si insemnele sale nu se manifesta insa neaparat in astfel de cazuri. Nu circumstantele astea sunt cele mai relevante pentru felul in care imaginea statului este terfelita de diversi indivizi, pentru care legea este optionala. Daca o sceneta cu un reprezentant al statului umilit sau chiar lovit in public are o incarcatura emotionala puternica si are toate sansele sa fie receptata drept un abuz major, cazurile in care statul este buzunarit si jecmanit fara scrupule sunt mult mai daunatoare pentru siguranta constructiei numite stat. Ceea ce le face si mult mai periculoase decat o agresiune fizica este faptul ca s-au banalizat atat de tare incat nu mai starnesc emotii la devoalare. Un functionar de stat sau un reprezentant al Guvernului in teritoriu prins cu amandoua labele infundate adanc in buzunarele statului a incetat de mult sa mai fie o ipostaza socanta. A devenit aproape o obligatie profesionala sa furi cat de mult poti de la stat daca hazardul politic te-a plasat intr-o functie din care ai fi chiar prost sa n-o faci. Plus ca faptele primarilor, prefectilor, sefilor de consilii judetene si, in genere, ale oricarui trepadus local implicat in afaceri cu statul, in sfidarea conflictului de interese, beneficiaza de intreaga simpatie populara. „Se descurca si el†este singura eticheta pusa de vulgul altminteri foarte afectat de agresarea fizica a statului. Chiar si organele abilitate sa cerceteze astfel de manarii locale sunt constranse sa adopte aceeasi atitudine, cata vreme alesii locali isi trec afacerile cu statul pe numele membrilor familiei, in cel mai simplu si eficace tertip cu putinta.
Nasoala situatie, intr-o tara in care, atunci cand un ales local face un business paralel cu acelasi stat care ii da si salariu, poti fi sigur ca a uzat de toata influenta lui ca sa impiedice firme mult mai calificate sa castige contractul cu pricina.
Vifor Rotar
