Papa Benedict al XVI-lea vrea doar nume crestine
Papa Benedict al XVI-lea a cerut parintilor sa nu mai dea copiilor nume de vedete si in schimb sa se inspire din Biblie pentru a alege nume crestine, transmite FoxNews, citand un material din Daily Telegraph. Suveranul Pontif a adaugat ca viata de familie este „amenintata” prin utilizarea numelor necrestine.
„Fiecare copil botezat dobandeste caracterul de fiu al lui Dumnezeu, incepand cu numele lor crestine, un semn inconfundabil ca Duhul Sfant face ca omul sa se nasca din nou in sanul bisericii”, a declarat Papa in timpul unei slujbe oficiate la Capela Sixtina.
Monsegniorul Andrew Faley, secretarul general adjunct al Conferintei episcopilor catolici, a declarat ca „numele nu este doar o eticheta” adaugand ca „sa-i numesti pe copii dupa parfumuri, biciclete si tari inseamna sa pui o limita pe potentialul lor. Copiii nu sunt marfuri sau produse”.
„Aceasta este o responsabilitate importanta. De aceea ii incurajez pe toti credinciosii sa redescopere frumusetea botezului si a apartenentei la marea familie a lui Dumnezeu”, a spus Papa.