Cetatea Muzicala a Brasovului isi deschide portile

Cetatea Muzicala a Brasovului isi deschide portile

0 210

In perioada 12-19 august 2008, la Brasov, in Sala Mare a Centrului Cultural Reduta va avea loc o noua editie a Festivalului International de Muzica Moderna si Contemporana “Cetatea Muzicala a Brasovului”. Festivalul International “Cetatea Muzicala a Brasovului” care se desfasoara in plin sezon turistic si care se afla la cea de a VI-a editie, imbina concerte de muzica clasica, folclor, jazz, seri de poezie si de opera, creand astfel o ambianta multiculturala care se adreseaza atat tinerilor cat si largului public. La editia de anul acesta vor participa muzicieni din Anglia, America, va fi organizat un concert si un simpozion dedicat lui Ciprian Porumbescu, de la moartea caruia se implinesc 125 de ani.
In editiile precedente ne-am bucurat de prezenta unor artisti de renume mondial precum Ian Hobson (Anglia), Ko Iwasaki (Japonia), Parry Karp (SUA), Stefan Ignat, Ilinca Dumitrescu, Gabriel Croitoru, Johnny Raducanu, Anca Parghel sau Csaba Erdely (Ungaria), iar in cadrul concertelor s-au cantat lucrari in prima auditie absoluta, promovand astfel un repertoriu inedit. Si la aceasta editie organizatorii au pregatit numeroase surprize. Printre cei care si-au anuntat participarea se numara Ylvali Zilliacus – viola, Mirel Iancovici – violoncel, Sholto Kynoch – pian. In data de 14 august, brasovenii se vor putea bucura de un recital extraordinar de pian sustinut de IAN HOBSON: J.Haydn – Sonata in Do minor Hob. XVI:20, R.Schumann- Sonata in Fa diez minor op.11, J.Brahms – Patru Piese op.119, G. Enescu – Sarasate «Zigeunerweisen» (prima auditie), M.Ravel – La Valse.
Organizatorii invita publicul brasovean si mai ales turistii care in luna august vin in frumoasa noastra cetate muzicala din toate colturile tarii si ale lumii sa participe la acesta sarbatoare muzicala si culturala.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.