Profitul Ropharma SA Brasov a crescut cu 50 la suta anul acesta

Profitul Ropharma SA Brasov a crescut cu 50 la suta anul acesta

0 379

Societatea Ropharma S.A. Brasov are ca obiect de activitate distributia produselor farmaceutice atat prin farmaciile proprii, cat si din depozit.
Compania a anuntat pentru primul semestru al anului in curs o cifra de afaceri de 38.382.149 lei, in crestere cu 38% fata de aceeasi perioada a anului 2007. Aceasta crestere este cu 22% peste nivelul cresterii pietei farmaceutice, in conditiile in care piata de retail a crescut cu 16%.
Profitul net insa, a crescut cu 50% atingand cifra de 221.509 lei. „Cresterea profitabilitatii se datoreaza in principal cresterii cifrei de afaceri, a numarului de clienti si a masurilor luate prin planul de control al costurilor indirecte”, a declarat Alin Radasanu, Administrator in cadrul Ropharma SA, citat de ziarul Smart Financial.
Investitiile efectuate in prima parte a anului, in valoare de aprox. 200,000 euro, directionate catre renovarea de farmacii si inlocuirea partiala a flotei de distributie au reprezentat si ele motoarele de crestere a profitabilitatii.
Investitiile vor continua si in semestrul II al anului, pe seama resurselor rezultate din majorarea capitalului social cu 750,000 euro, majorare avizata de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare la sfarsitul lunii martie 2008.
Societatea Ropharma SA Brasov pregateste in acest an fuziunea prin absorbtie cu societatile Farmaceutica Aesculap, Medica Bacau si Global Pharmaceuticals Brasov, SC Ropharma SA avand calitatea de societate absorbanta.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.