Cat pe ce sa resusciteze agricultorii Tractorul la Brasov
Brasovenii care locuiesc de-a lungul liniei ce leaga Bartolomeul de Gara sau care au trecut ieri prin zona au suferit o mare deziluzie. Cat pe ce sa creada oamenii ca au revenit vremurile de glorie ale urbei, cand zumzaia de freamatul muncii si de duduitul motoarelor. Pe bulevardul dintre cele doua cartiere au marsaluit, ca-n defilarile de odinioara, animate de avant muncitoresc, nu mai putin de 40 de tractoare. Cu siguranta ca multora dintre spectatori li s-au umezit ochii, le-a tresarit inima si au murmurat increduli: „S-a redeschis Tractorul!”
Numai ca utilajele care se tarau sub soarele pranzului erau cam ponosite si nu aduceau cu masinariile nou-noute ce ieseau candva regulat pe poarta fabricii de tractoare, ca sa ia calea ogoarelor patriei. Si oamenii care le conduceau ori cei ce le insoteau pe jos in coloana n-aveau fetele luminate de satisfactia depasirii planului la hectar. Dimpotriva, erau cam incruntati si pe deasupra mai si scandau niste lozinci obraznice. Iluzia ca fosta uzina a iesit din cosmarul imobiliar in care se afla de-o buna bucata de vreme s-a spulberat abia ce se inchegase. Desi le-a venit greu, brasovenii pacaliti de aparentele de defilare muncitoreasca au renuntat si ei sa mai creada in fantasmele cu Tractorul resuscitat. Tractoristii zgomotosi de ieri erau agricultori, surprinsi in timpul unui mars de protest impotriva cresterii pretului la motorina, din pricina caruia muncile agricole nu mai sunt rentabile. Scena defilarii tractoarelor s-a produs simultan pe bulevarde din marile orase ale tarii. Protestatarii au si ale revendicari legate de subventii pentru diverse culturi sau preturi de comercializare a produselor agricole. Oamenii ameninta ca, daca autoritatile de la Bucuresti nu vor tine seama de solicitarile lor, vor continua sa marsaluiasca si chiar sa blocheze diverse zone din orase. Agricultorii se gandesc chiar si la masura extrema de a boicota alegerile din 30 noiembrie.
Vifor Rotar