Mihai David va fi sanctionat
Organizatia PSD Brasov se subtiaza pe zi ce trece, pe modelul 10 negri mititei. A venit randul lui Mihai David sa fie pedepsit pentru nesupunere. El este acuzat ca din cauza lui PSD a pierdut alegerile la municipiu si ca, un pacat si mai mare, ar fi pactizat cu PD-L. Din acest motiv, presedintele organizatiei, Nita Constantin, a anuntat ca David urmeaza a fi sanctionat.
In privinta candidaturii, n-as zice ca e vina lui David, decat in masura in care a fost de acord sa candideze. Altfel, vina este a celor care l-au scos la inaintare. Atunci ar fi trebuit pusa intrebarea cine cu cine a pactizat si de ce PSD a iesit cu un candidat care nu avea sanse, nu sa castige, dar macar la un procent mai ridicat. De ce nu a candidat Nita Constantin de pilda? Pariu ca tot Scripcaru iesea primar? Dar macar vedea si Nita cum sta treaba, ca PSD nu mai e ce-a fost si nici n-o sa mai fie vreodata.
In privinta pactului cu diavolul portocaliu, iarasi este de discutat. Omul a primit o sarcina, aceea de a negocia din partea municipalitatii cu firma austriaca Warmebetriebe, care va construi in oras o noua centrala termica. Ca au fost smecheri democrat liberalii pasand problema e o chestiune. Dar faptul de a fi implicat intr-o problema vitala pentru brasoveni, care datorita problemelor CET risca sa ramana fara incalzire si apa calda menajera in sistem centralizat, este o datorie cetateneasca pentru un consilier, datorie pe care nici nu are importanta din ce parte a politicii incearca s-o rezolve.
Nu se pune problema ca-l ajuta pe Scripcaru. Aici e vorba de brasoveni.
Ca s-o fi dedulcit David la delicatesele democrat liberale poate fi adevarat. Dar cand PSD Brasov l-a luat in brate trebuia sa fi stiut de scandalul cu licitatia de la spitalul din Arad, de scandalurile cu terenurile din Moldova si altele, care este exclus sa nu fi fost cunoscute de conducerea organizatiei. Poate ca lui Nita ii vor fi parut mici picanterii, ndemenne de luat in seama. Si ii dam dreptate ca lui sa i se fi parut astea niste detalii. Cine isi vinde sufletul pentru astfel de detalii, isi vinde oricand si apartenenta politica. In plus, asta cu migratia nu face parte din categoria pacatelor, nici din categoria celor moderne recent enuntate.
Viitorul este previzibil. Mai intai David este sanctionat. Si daca el se supara si ii zice vreo doua lui Nita, David va fi exclus.
Bianca Sorescu