Muzica pentru bolnavii incurabil din Brasov

Muzica pentru bolnavii incurabil din Brasov

0 302

In perioada 9-12 septembrie 2008, Fundatia Hospice „Casa Sperantei” organizeaza, sub patronajul Ambasadei Marii Britanii la Bucuresti, o serie de concerte caritabile in Brasov si Bucuresti, in beneficiul copiilor cu boli incurabile, pacienti ai fundatiei. Concertele sunt oferite cu generozitate de Orchestra Simfonica „Imperial College Sinfonietta” si Imperial College Big Band din Londra, Marea Britanie.
Turneul va fi parte a campaniei „Sadeste Speranta”, care urmareste colectarea de fonduri pentru accesul la educatie adaptata si servicii de reabilitare a copiilor bolnavi de cancer, leucemie, distrofii neuromusculare si malformatii congenitale.
Corul Astra si Corul Transilvania al Liceului de Arta „Tudor Ciortea” s-au alaturat si de aceasta data demersului caritabil al fundatiei, interpretand alaturi de orchestra Imperial College piese celebre de Sibelius, Schubert si Elgar.
Imperial College Sinfonietta este o orchestra cu peste 80 de membri, in majoritate studenti la diferite facultati, dar si muzicieni consacrati. A intrat in cel de-al 12-lea an de existenta, timp in care a devenit renumita la nivel national. Sub bagheta dirijorului Daniel Capps, absolvent de marca al Academiei Regale de Muzica din Londra, precum si colaborator al Royal Ballet si Covent Garden, orchestra a concertat in unele din cele mai mari orate ale Europei: Viena, Paris, Barcelona, Praga, Stockholm, Dubrovnik, St Petersburg.
Programul concertelor caritabile de la Brasov arata in felul urmator:
– 9 Septembrie, ora 19.00 la Centrul Cultural „Reduta” Brasov- Imperial College Big Band
– 9-12 Septembrie: Grupuri Camerale si chitara solo in aer liber in Brasov (aleea de sub Tampa, strada Republicii, Parcul „Nicolae Titulescu”)
– 12 Septembrie, ora 18.00 la Cercul Militar Brasov – Imperial College Sinfonietta impreuna cu Corul ASTRA si Corul TRANSILVANIA
Biletele (15 RON/concert) se gasesc incepand din data de 2 septembrie la:
– Hospice „Casa Sperantei”, str Sitei 17A
– Modarom si Centrul Comercial Magnolia (Racadau)
– In ziua concertului, la Sala „Reduta”, respectiv Cercul Militar Brasov

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.