Inceputul anului universitar ridica preturile chiriilor cu 50 de euro

Inceputul anului universitar ridica preturile chiriilor cu 50 de euro

0 316

Sosirea studentilor in centrele universitare din tara duce la majorari ale chiriilor cu aproximativ 50 de euro/imobil, potrivit specialistilor din domeniul imobiliar.
Proprietarii de locuinte au scos deja numeroase oferte in asteptarea studentilor care nu vor prinde un loc in camin.
“Studentii au apelat foarte mult la noi in aceasta perioada. Nici nu avem atatea oferte, cate cereri avem. Preturile au crescut cu aproximativ 50 de euro, dar totusi, chiriile de anul acesta sunt mai mici decat cele din aceeasi perioada a anului trecut. Atunci, preturile au explodat si din cauza Capitalei Culturale, dar si din cauza reclamelor care s-au facut orasului”, a declarat Ciprian Ciurea, director agentie imobiliara din Sibiu.
Apropiata deschidere a noului an universitar si mult prea putinele locuri din camine ii determina pe studenti sa plateasca de doua sau de trei ori mai mult decat pretul pe care l-ar fi platit pentru o camera intr-un camin universitar.
Daca in zonele limitrofe ale orasului, preturile sunt acceptabile, odata cu apropierea de centru, acestea pot fi si de doua sau de trei ori mai mari.
O garsoniera se inchiriaza cu intre 120 de euro pe luna, in zone limitrofe, si poate ajunge chiar la 300-350 de euro, in zonele centrale ale orasului.
Cele mai cautate sunt insa, si anul acesta, apartamentele cu doua sau trei camere: “Studentii care apeleaza la noi prefera apartamentele cu doua sau trei camere, pentru ca se grupeaza mai multi si astfel platesc mai putin”, a declarat Ciprian Ciurea.
Cele mai mici chirii la apartamentele cu doua camere pornesc de la 250 de euro, in cartiere situate la marginea orasului si ajung pana la 380 de euro, in centru. In cazul imobilelor cu trei camere, preturile variaza intre 300 si 450 de euro.
Preturile apartamentelor cu patru camere sunt destul de piperate, acestea incepand de la 400 de euro si ajunand, in cazuri extreme, chiar pana la 1.000 de euro. In cazul acestora din urma cererea este destul de limitata.
Cu astfel de oferte din partea proprietarilor, studentii care au prins un loc in camin si cei care au scapat de corvoada cautarii unui apartament se pot declara norocosi.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.