150 de milioane de euro pentru promovarea turismului romanesc
La inceputul lunii septembrie 2008, la Cluj Napoca, au fost lansate programele cofinantate din fonduri europene si de la bugetul de stat pentru promovarea turismului romanesc in perioada 2008-2012. Acestea au fost impartite dupa cum urmeaza:
– 20 milioane Euro pentru constructia si dezvoltarea Centrelor Nationale de Informare si Promovare Turistica;
– 55 milioane Euro pentru promovarea turismului intern;
– 75 milioane Euro pentru constructia si promovarea brandului turistic al Romaniei.
„Odata cu lansarea acestui program, avem pentru prima data posibilitatea transferului unei parti din activitatea de promovare turistica catre actorii importanti din industrie: asociatiile turistice si administratia locala”, a declarat Lucia Morariu, Secretar de Stat pentru turism in cadrul Ministerului pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale.
Autoritatile publice locale vor fi sustinute pentru infiintarea a zece Centre Nationale de Informare si Promovare Turistica, situate in localitati de foarte mare importanta turistica, care vor functiona dupa reguli bine stabilite conform Ordinului Ministrului pentru IMM, comert, turism si profesii liberale nr 1096/03.09.2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acreditarea Centrelor Nationale de Informare si Promovare Turistica.
Cele 55 milioane Euro se adreseaza atat autoritatilor publice locale, cat si asociatiilor patronale, profesionale, organizatii neguvernamentale cu activitate in domeniul turismului, care sunt asteptate sa depuna proiecte de promovare turistica pentru intreaga tara.
„Se vor finanta atat materiale de promovare clasice (pliante, harti, cd-uri, dvd-uri, filme turistice etc), cat si evenimente de promovare locale, targuri de turism locale sau regionale, vizite de documentare pentru jurnalisti sau misiuni de prezentare a produselor turistice in tara”, explica Lucia Morariu.
75 milioane Euro se afla la dispozitia Ministerului pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale pentru constructia si promovarea brandului turistic national.
„Sper ca in vara anului 2009 constructia brandului romanesc sa fie finalizata, atat din punct de vedere al elementelor de concept, imagine, design, cat si din punct de vedere al strategiei de comunicare pe pietele internationale, astfel incat, cea de a doua licitatie, pentru promovarea brandului, sa poata fi lansata”, declara Lucia Morariu.