SMS-urile un pericol public ?

SMS-urile un pericol public ?

0 333

Trimiterea mesajelor text de pe telefonul mobil in timpul sofatului este mai periculoasa decat consumul de alcool sau de droguri la volan, potrivit unui studiu britanic.
Timpii de reactie ai unei persoane care scrie sms-uri la volan scad cu pana la 35%, pe cand in cazul unei persoane care a consumat droguri sau alcool acestia scad cu 12%, respectiv 21%, potrivit unui studiu realizat de Laboratoarele de Cercetare a Transportului (TRL) din Marea Britanie.
Studiul mai arata ca abilitatea de a mentine masina pe banda sau de a conduce la o distanta sigura de autoturismul din fata este diminuata fata de soferii care au luat cannabis.
Nick Reed, cercetator la TRL, a spus ca soferii care trimit mesaje text in masina sunt distrasi in momentul in care iau mana de pe volan pentru a folosi telefonul, cand citesc mesaje pe ecranul mic al telefonului sau cand se gandesc la continutul mesajului pe care il scriu.
„Aceasta combinatie de factori determina scaderea timpilor de reactie si a controlului vehiculului, ceea ce plaseaza soferul intr-un pericol mai mare decat daca ar fi consumat alcool la limita legala”, a explicat Reed.
Cercetatorii TRL au spus ca scrierea unui mesaj text la volan dureaza in medie 63 de secunde, timp in care masina poate parcurge peste jumatate de kilometru, in limitele vitezei legale din oras si peste 1,5 kilometri pe autostrada.
Aproape jumatate din tinerii cu varste cuprinse intre 18 si 24 de ani recunosc ca trimit mesaje text la volan.
Pentru studiul TRL au fost selectati 17 tineri de 18-24 de ani, care au luat parte la o simulare de test-drive, in care au scris mesaje text si au citit sau ignorat sms-uri cand le primeau.
Studiul a aratat clar ca un sofer care scrie mesaje pe telefonul mobil este mai distras decat unul care a baut pana la limita legala a consumului de alcool.
Bugetul va fi rectificat miercuri, cu venituri in plus de 6,4 mld. lei si cheltuieli de 7 mld. Lei

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.