Sprijin pentru culturile de toamna

Sprijin pentru culturile de toamna

0 323

In sedinta de Guvern din 24 septembrie 2008 au fost adoptate o serie de masuri si acte normative care permit acordarea unor forme de sprijin pentru infiintarea culturilor de toamna. In acest sens, bugetul Ministerului Agriculturii a fost suplimentat cu 600 de milioane de lei.
Sprijinul pentru sectorul legume-fructe, aprobat prin Hotarare de Guvern, variaza intre 1.110 lei/hectar si 3.700 lei/hectar, pentru suprafete de maximum 3 ha. Suma maxima, care se acorda membrilor organizatiilor de producatori si ai grupurilor de producatori recunoscute preliminar, poate fi obtinuta si de ceilalti beneficiari cu conditia ca pana la sfarsitul anului 2009 sa devina membri ai organizatiilor de producatori sau ai grupurilor de producatori recunoscute preliminar.
Pentru sectorul agriculturii ecologice, sprijinul este de 700 lei/hectar pentru culturi de vita de vie si livezi aflate in perioada de conversie, pentru o suprafata de maximum 20 hectare pentru fiecare producator. De asemenea, se acorda 75 lei pentru familia de albine certificata in sistemul de agricultura ecologica, pana la maximum 50 de familii de albine pentru producator. Pentru culturi de teren arabil, pasuni si fanete permanente aflate in perioada de conversie se acorda o suma de 425 lei/hectar, pentru o suprafata de maximum 20 hectare pentru fiecare producator.
Pentru infiintarea culturilor de toamna se acorda o subventie de 200 lei/ha, pentru suprafete cuprinse intre 1 si 120 ha.
Tot prin Hotarare de Guvern s-a stabilit finantarea din fonduri publice a 30% din masa creditului care se acorda in anul 2008, potrivit Legii creditului agricol pentru productie nr. 150/2003.
De asemenea a fost suplimentata suma destinata subventionarii motorinei utilizata pentru lucrarile agricole in limita sumei de 131.040 mii lei. Fondurile vor fi asigurate de la bugetul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale. Totodata, agricultorii primesc o subventie de un leu pe litrul de motorina pentru infiintarea culturilor. Prin memorandum s-a aprobat reducerea accizei la motorina la nivelul de 21 euro/t incepand cu 2009.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.