Deratizarea Brasovului incepe de saptamana viitoare
In contextul limitarii posibilitatilor de raspandire a epidemiilor si epizootiilor si distrugerii rozatoarelor daunatoare, Primaria Brasov va efectua in perioada 06.10.2008 – 10.10.2008, a doua etapa de deratizare a domeniului public si privat al municipiului Brasov si a unitatilor de invatamant finantate de la bugetul local, in conformitate cu prevederile O.M.S. nr. 536/1997.
Cetatenii cu gospodarii individuale, agentii economici, institutiile publice si asociatiile de proprietari (locatari), au obligatia de a efectua deratizarea pe suprafetele care le detin, concomitent cu actiunile desfasurate pe domeniul public si privat, conform regulilor din “Regulamentul de organizare si functionare a serviciilor publice de salubrizare in municipiul Brasov”.
Neexecutarea acestei activitati de catre persoanele fizice sau juridice, atrage dupa sine sanctionarea acestora conform H.C.L. nr. 627/2007, art.103, lit.e, cu amenzi contraventionale cuprinse intre 500 – 1000 lei pentru persoane fizice si 1.000 – 2.000 lei pentru persoane juridice.
Primaria Municipiului Brasov executa operatiunile de deratizare, dezinsectie si dezinfectie pe domeniul public si privat al municipiului Brasov, in baza contractului de delegare a gestiunii serviciilor mentionate anterior nr. 353/2005, contract incheiat intre Consiliul Local al Municipiului Brasov in calitate de concedent si S.C. CORAL Impex S.R.L. Ploiesti in calitate de concesionar.
Operatiunea de deratizare se face cu substante de combatere avizate de Ministerul Sanatatii si Familiei pentru profilaxia sanitar-umana .
Aducem la cunostinta tuturor cetatenilor urmatoarele :
– momelile raticide utilizate in actiunea de deratizare a domeniului public si privat al municipiului Brasov precum si a unitatilor de invatamant, vor fi amplasate in statii de intoxicare impermeabile inscriptionate cu mesajul ” ATENTIE OTRAVA”- ,, ATENTIE TEREN DERATIZAT”, substanta folosita si telefonul prestatorului.