Campania de vaccinare antigripala

Campania de vaccinare antigripala

0 269

Ministerul Sanatatii Publice va desfasura campania de vaccinare antigripala gratuita pentru sezonul de toamna-iarna in perioada 8 octombrie-decembrie 2008, a anuntat marti, ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu.
Campania are drept scop vaccinarea gratuita pentru persoanele la risc, conform recomandarilor Autoritatii Mondiale a Sanatatii. Este vorba despre persoanele cu risc crescut de complicatii, persoanele cu varste peste 65 de ani, cu handicap, cele institutionalizate, cu boli cronice, cu HIV, copii si adolescenti intre sase luni si 18 ani, a mentionat Eugen Nicolaescu.
El a precizat ca, pentru acest an, MSP a achizitionat 3,1 milioane de vaccinuri antigripale, exclusiv cu prezentare monodoza. Din aceasta cantitate, 1,6 milioane de doze reprezinta vaccin de la Institutul National ‘Ion Cantacuzino’.
“Am reusit sa modernizam baza de productie a institutului si astfel sa creasca baza de vaccinuri. In prezent cele 1,6 milioane de doze au fost trimise catre UNIFARM si urmeaza sa fie repartizate. Alte 1,5 milioane de doze au fost achizitionate din import si vor fi distribuite din 15 octombrie”, a spus ministrul Sanatatii.
Vaccinurile au costat 33,72 milioane lei, din care 16,8 milioane lei pentru vaccinul furnizat de Institutul ‘Cantacuzino’.
Prin aceasta campanie se acopera aproximativ 17% din populatia rezidenta in Romania si 81,1% din persoanele la risc, potrivit recomandarilor OMS.
Ministrul Sanatatii a subliniat ca experienta din anii trecuti a demonstrat ca nu toate persoanele la risc se prezinta la vaccinare, de aceea a fost achizitionata o cantitate mai mica cu atat mai mult cu cat, in prezent, in Romania nu evolueaza niciun fel de tulpina de gripa.
El a adaugat ca, in premiera, in acest an, nu va trebui stabilit un calendar pentru vaccinare pentru ca dozele au fost achizitionate inainte de inceperea campaniei. Medicii de familie vor stabili programarea la vaccinare.
Ministerul Sanatatii Publice recomanda vaccinarea antigripala si pentru persoanele sanatoase care nu se incadreaza in populatia la risc. Aceste persoane isi vor putea achizitiona vaccinul din farmacii contra cost.
Potrivit lui Nicolaescu, sistemul de supraveghere a gripei din acest an este unul nou si se desfasoara pe perioada octombrie 2008-mai 2009.
Primul raport pe care-l va prezenta MSP referitor la gripa si la infectiile acute respiratorii superioare va fi pe 22 octombrie, a precizat Eugen Nicolaescu.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.