Kurtos Kalacs – cerere mare si oferta mica pe piata romaneasca

Kurtos Kalacs – cerere mare si oferta mica pe piata romaneasca

0 329

Balciurile organizate in ultima perioada in fiecare oras sau sat din tara noastra au adus tot felul de comercianti care si-au etalat pe masute de plastic produsele.
Cu totii am observat ca, de la un astfel de eveniment in aer liber, exista un „dulce”, o prajitura traditionala care nu lipseste niciodata si care are destul de mare succes printre musterii.
Aceasta este specialitatea secuiasca de patiserie kurtos kalacs. Colacii unguresti sunt tot mai prezenti in punctele de atractie turistica,la expozitii de amploare sau la targurile corelate sarbatorilor din diverse orase romanesti.
Cea mai clara dovada a profitabilitatii unui astfel de produs este pretul pastrat ridicat de foarte mult timp. Un kurtos kalacs mare de 400 de grame poate costa 6-7 lei in secuime, la puncte fixe de vanzare si 10 lei in statiuni, precum Mamaia sau Neptun, sau la diverse festivitati, conform parerii specialistilor de la Financiarul.com, care au realizat un studiu de piata.
In acest domeniu exista unele firme care francizeaza. Este si cazul Poiana Delta SRL din Brasov. Societatea a lansat de curand franciza prin care ofera contra cost reteta, consiliere, precum si patiserii mobile si complet utilate. „Eu si echipa mea detinem mai multe societati de profil in care ne desfasuram si ne-am desfasurat activitatea de produs kurtos kalacs la vedere, pe carbuni, avand o experienta de zece ani in domeniu”, a declarat Levente de la Poiana Delta. Firma isi desfasoara activitatea in timpul verii pe litoral, iar iarna, la Poiana Brasov.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.