Un mugur de fair-play in fotbalul romanesc
S-a intamplat sa vad, la distanta de cateva minute una de cealalta, doua scene consumate in doua partide diferite din doua sporturi diferite. Dualismul se opreste aici, pentru ca ceea ce am vazut ar putea fi revelatia unei atitudini unice care sa guverneze toate sporturile de echipa. De fapt, pe unele le guverneaza deja, iar faza vazuta ieri arata ca are sanse ca reactia cu pricina are sanse sa fie adoptata si de sportul rege. Titlu ce revine nemeritat, dupa mine, fotbalului, dar n-am chef sa ma-ncontrez aici cu spargatorii de seminte de pe stadioane, cu atat mai putin cu tifosii abrutizati de alcool. Dar tocmai in fotbal – si chiar intr-al nostru – am vazut secventa de care va spuneam.
S-a petrecut la partida Rapid-Otelul Galati, in nu stiu ce etapa a campionatului mioritic. O intrare in careu a unui fundas galatean asupra rapidistului Costin Lazar l–a facut pe arbitrul intalnirii sa dicteze penalty. Genul de decizie impulsiva cu care arbitrii romani obisnuiesc sa ruineze partide frumoase si sa aduca la exasperare tribunele, antrenorii si patronii. Huiduielile galeriei l-au facut pe fluieras sa se consulte cu tusierul, care nu vazuse fault. Dar – si asta-i faza de care va ziceam – atacantul insusi a recunoscut ca intrarea nu fusese de penalty! Superb!!!! Ultra fair-play! Mai ales intr-un campionat plin de simulaci care se trantesc pe jos si se vaicaresc jenant doar-doar scot o lovitura de la 11 m.
In paralel, un alt canal transmitea partide de rugby din – probabil – vreun turneu faimos. Rugby-ul fiind, sper sa fiti de acord – un sport de o mie de ori mai barbatesc, mai nobil si mai respectabil decat fotbalul. Acolo partidele sunt urmarite simultan pe ecran de catre un alt arbitru, care comunica centralului toate fazele controversate, in asa fel incat decizia finala sa fie mai presus de dubii. In plus, arbitrul are conversatii calme si civilizate cu jucatorii participanti la faza, tot in scop de edificare. Reguli de aur pentru niste barbati de fier.
Mizeria fotbalului vine si din disproportia nefireasca intre sumele care se invart in lumea asta si dotarile precare la partea tehnica si de regulament. Fazele se comenteaza copios in studiouri de televiziune doar dupa incheierea partidei, cand o decizie gresita a arbitrului a deturnat eventual jocul de la cursul sau firesc si nu se mai poate face nimic pentru defavorizati. La cati bani se vehiculeaza in lumea fotbalului, chiar si al nostru, nu stiu ce dracu’ ii impiedica sa se doteze cu ecrane video si cu arbitri secundari care sa analizeze fazele pe televizor in timp real. N-ar mai rezultate viciate, coruptie si valize cu bani. Sau ar fi mult mai putine.
Lumea tenisului este scrutata de ceva timp incoace de „hawk eye” –aparatura botezata „ochi de soim” care vede unde cade fiecare minge expediata de catre jucatori. Chiar si cand arbitrul de scaun se inseala, ochiul electronic nu da niciodata gres.
Dar asta e doar sportul alb, nu rege.
Vifor Rotar
