Nici munca fara paine! Aoleu! Nici macar cozonac?
De cateva zile, jurnalistii fac pe apicultorii. Tara toata e un zumzet iritant, dupa ce scriitorii la gazeta sau reporterii televiziunilor au starnit viesparul salariilor bugetare. Nu ale tuturor celor ce lucreaza la stat, dar a sumedenie de insi imbuibati, stransi ciorchine ca un roi in jurul fotoliilor pe care le ocupa. Cu aceasta ocazie am aflat ca nu doar parlamentarii au prostul obicei sa-si voteze singuri salariile si pensiile, ci si grangurii din fruntea agentiilor si companiile de stat. Am vazut o defilare de zerouri pe statele de plata cum n-are nici Andreea Esca pe celebrii sai fluturasi confidentiali. Trantorii (ne)lucratori la stat duc acasa salarii, pensii, sporuri, indemnizatii pe care si le-ar visa pana si un bancher prosper din privat. Topul afaceristilor miliardari o sa para o fituica anacronica daca i-ar trece cuiva prin cap sa publice averilor bietilor slujbasi care risca spondiloza de doua ori pe luna, cand stau la coada la casierie sa-si ridice chenzina. Statul sarac nu mai pare atat de pauper pe cat il plangem de obicei.
Daca presa a dat in apicultura, angajatul de la stat se califica in patiserie. Bietele sloganuri leniniste fac acum transplant de imperialism. In locul frazei comunistoide „Nici paine fara munca, nici munca fara paine” se citeaza cu nesat din Maria Antoaneta, consoarta lui Ludovic al VI-lea, care a sfarsit pe esafod pentru ca a incercat sa bage cozonac in meniul sarantocilor francezi lihniti de foame.
…nici paine fara munca. Adanca zicere. Dar n-ar merge mai bine o sarlota, ceva?
Vifor Rotar
