AVENTURIERUL BASESCU A FOST DEMASCAT LA TIMP; ALTII L-AU ACOPERIT! CINE?
Orice societate pe acest principiu funcționează: cei care îl cunosc, care au lucrat cu persoana în cauză sunt primii care trebuie să bareze, dacă este cazul, drumul impostorului. Sau, dimpotrivă, dacă este cazul, să-l susțină!
Așadar, cariera lui Băsescu, atât de fulminantă după 1990, nu a avut sprijinul colegilor, al celor care îl cunoșteau cel mai bine!…
Opoziția colegilor trebuia să-i îngroape Băsescului toate veleitățile de parvenire! Putem spune că noi, ca popor, prin colegii constanteni ai Băsescului, l-am demascat pe aventurier, că nu-i nimic de capul său! În mod normal, nu mai trebuia să se audă de Băsescu decât, cel mult, prin sălile tribunalelor…
De regula, când apare în organism o infecție, reacționează celulele din jur ca să apere restul organismului! Celulele din corpul care este ființa poporului român au reacționat normal, firesc, și-au făcut datoria!
Așadar, la intrebarea ce popor sunt românii ăștia de și-au ales așa președinte, răspunsul este acesta: Românii sunt un popor normal, ei au reacționat normal prin cei din anturajul lui Băsescu și l-au pus la colt ! Din păcate, reacția de apărare a corpului social a fost surclasată de intervenția din afară.
Aceasta este marea întrebare. Cine s-a ocupat de cariera lui Băsescu, susținându-l din umbră și împotriva tuturor defectelor și tarelor care îl marchează ca persoană nedemnă de o funcție de stat înaltă?!
Primul care se face vinovat de ascensiunea nemeritată a ipochimenului este Corneliu Burada, fost activist important si ministru adjunct ceausist, iar apoi primul ministru post-decembrist al Transporturilor. Dupa ce s-a aflat despre amestecul sau „ciudat” in …Meditatia Transcedentala, i l-a si propus in loc pe Base, premierului Petre Roman…
Dupa ce acesta a vrut sa-l dea afara din Minister, pentru abandonarea unui remorcher in Canalul de Suez, a carui deblocare costa Romania cateva sute de mii de dolari!! Acelasi Burada care aprobase hotărîrea luată la Constanta privind directorii demiși, la câteva zile a facut o excepție cu unul singur dintre acei directori alungați, cu numitul Băsescu… Revine asupra primei decizii și îl repune în funcție. Evident, n-a făcut-o din proprie inițiativă, ci la comanda cuiva. A cui? A faimosului sef SIE, Caraman?
Băsescu la Transporturi a fost propunerea personala a lui Petre Roman, dupa cum si-au amintit in direct la Antena 3 doi fosti lideri importanti ai FSN, Sasu si Duvaz. Au fost în zadar protestele celor din Portul Constanța, articolele din presă, dezvăluirile care s-au adăugat la ce știau toți din port!… Petre Roman l-a adus la București, căci la Constanța nu voia nimeni să-l mai ia în serios ca director!… Și l-a făcut din sef de departament, ditamai ministrul ! Mai mare peste toți directorii din toată Țara!…
Unii îi reproșează lui Băsescu, că ar fi pus la dispoziția minerilor trenurile cu care aceștia au năboit în București, în iunie 1990. Nu avea cum să n-o facă, ordinul venise de la primul ministru și poate de la Președintele Țării. Din proprie inițiativă Băsescu va face cu totul altceva! Și anume va declanșa o „subtila” strategie de distrugere… si acaparare a transporturilor din România!…
Va începe cu CFR-ul. El, Băsescu, a inaugurat suspendarea trenurilor de călători, cât mai multe, pentru a face rentabile firmele private de transport auto de persoane. Safteaua a făcut-o cu trenul Craiova – Cluj-Napoca. În ziua când acest tren n-a mai circulat, în fața gărilor de pe traseu au apărut ca prin farmec autobuzele unei firme mascate de-a lui Băsescu! Călătorii care nu mai găseau la peron acceleratul Craiova – Cluj Napoca au fost invitați în piața gării să ia autobuzele actionarului mascat Băsescu!
In timp, s-a incropit reped o adevarata rețea auto de calatorie, ce a generat si zeci de morti pe sosele, dar care concurează și e pe cale să falimenteze definitiv CFR-ul. Proprietarii acestei rețele sunt… și alți miniștri ai Transporturilor care i-au urmat!
Ca să meargă treaba bine, ministerul a avut grijă să bage în reparații cele mai circulate rute, astfel încât trenurile să circule cu viteze din secolul al 19-lea.Cel mai bun exemplu, linia București-Constanța. Când eram student, drumul dura 2 ore și jumătate! După 1990 a durat și șapte-opt ore! Vreme de aproape 15 ani! Cum să nu preferi incomodul autobuz, care te scutea totuși de cele 3-4 ore suplimentare?!
Va continua această lucrare diabolică după 1996, când va reveni ca ministru la transporturi! Cine l-a pus ministru? Doi mari nepriceputi: Petre Roman și Ion Iliescu! Și cu Emil Constantinescu, trei! Nu cred că exagerez numindu-i terminatori. În cel mai bun caz, cozi de topor! Ale unui topor pe care l-a acționat o mână străină, ascunsă de privirile noastre, nouă rămânându-ne să vedem numai efectele: distrugerea României!
Distrugerea flotei a fost un dezastru mai evident, mai spectaculos, mai bine mediatizat. A ajuns și pe mâna justiției! De bine, de rău, aceasta era cât pe ce să-și facă datoria, trimițându-l în judecată pe „terminator”! S-a opus clasa politică: lichidarea flotei nu l-a îmbogățit numai pe Băsescu! Complici la jaf au fost și alți tovarăși de structuri mafiote, din actualul PSD mai ales. Și din alte partide parlamentare.
Alături de Băsescu, bunăoară, trebuia să meargă la tăiat stuf și Miky Șpagă, fostul factotum al PSD!… Domnul Iliescu și gașca pesedistă, chiar si Adrian Nastae ar trebui să ne explice măcar acum de ce n-au lăsat justiția să-și facă treaba în 2004 sau mai înainte în dosarul Flota!
Căpitanul de vas Băsescu a avut o singură calitate prin care și-a atras simpatia marinarilor: știa să… aranjeze la vamă să treacă fiecare marinar cu „buful” adus din voiaj! Prin experiența astfel căpătată de Băsescu, vama a devenit mai târziu un domeniu de excelență al PDL. Aproape un monopol!
A comandat petroliere, adică tipul de vas comercial cel mai comod, care dădea bătaie de cap foarte puțină, atât la încărcare, cât și la descărcare. Trebuia să fii un favorit al regimului… sau un mare spagar ca să primești comanda unui petrolier… Examenul cel mai important pentru un comandant de vas l-a dat cu dispensă de a nu se prezenta la toate probele de examen…
Cum spuneam deunăzi: gradul bate funcția de examinator, de profesor…Mai are o mare calitate: știe să fie convingător atunci când minte. Probabil pentru că este greu să te uiți în ochii săi și să-l citești ce-i poate pielea… Nu-ți dai seama când – semn că l-ai prins cu minciuna!, își ferește privirea!…Iar ca om politic, a avut consilieri inventivi în materie de furat voturile, de falsificat alegerile.
A inventat și el scheme pentru a frauda alegerile. O mulțime! Cu care ne-a ciuruit!..Schema cea mai utilizată de Băsescu a fost să cumpere sau să șantajeze oameni din tabăra adversă! L-a costat enorm fiecare scrutin, dar a știu să nu iasă în pagubă per total! Dimpotrivă! A recuperat cu vârf și îndesat! Cei mai mulți bani si eforturi l-au costat voturile favorabile de la Curtea Constituțională.
N-ar fi reușit mare lucru dacă nu l-ar fi ajutat adversarii. De altfel, așa zisa adversitate dintre partidele noastre parlamentare este o mare cacealma! La nivelul liderilor, toți fac parte din aceeași „echipă de zgomot”, a marelui scamator! A Marelui Manipulator! Scamatoria cea mai mare fiind aceea de a controla din același loc și puterea, și opoziția! Iar cine nu poate fi controlat, este scos din joc! Vezi soarta PUNR, a PDAR, a PSM, a ecologiștilor. A lui Antonie Iorgovan…
Cazul Erbașu… Cu o seară sau două înainte de a fi asasinat printr-o sinucidere înscenată, Erbașu apăruse la OTV și-l acuzase pe Băsescu de lucruri foarte grave. Erbașu s-a angajat la acea emisiune că va veni în zilele următoare cu documentele despre care vorbise! N-a mai apucat…
Nu! Nu insinuez nimic cu adresă la persoana lui Băsescu. Dar mă întreb totuși cine era interesat ca Băsescu să nu-și încheie cariera politică?! Ca… parlamentar în toate legislaturile, cred că Băsescu deține un record greu de egalat: n-a luat niciodată cuvîntul în plen, să susțină vreo idee, vreun amendament!… Ar merita verificat! Nu m-ar mira să am dreptate însă!
De ce n-a luat Băsescu cuvîntul în Parlament? Simplu de ce! Pentru că astfel de intervenții nu au niciun efect, sunt timp pierdut pentru un ins ca el. Nu are nicio idee politică în cap! Are numai scheme ale unor diversiuni și mișculații, de tot felul! Eficiente pentru Băsescu sunt întâlnirile și aranjamentele de taină, din culisele vieții politice! În așa ceva s-a dovedit a fi maestru!
Dar la alegerile prezidențiale din 2009 s-au petrecut lucrurile cele mai… ciudate. Este lucru sigur că Băsescu nu a putut avea voturile necesare. În principiu, i-au lipsit mai multe voturi decât putea el să fure! Lumea se lămurise cine este individul! Poporul român și-a făcut datoria și nu i-a mai dat votul majoritar, cerut de lege! Se pare că nici în 2004 n-a avut voturile necesare. Și totuși a reușit să ne păcălească încă o dată! Cum a făcut?
Din păcate, lui Geoana, pe langa minte, i-a lipsit sprijinul propriului partid, mai exact spus, sprijinul lui Iliescu și Năstase, cu cohorta de lachei ai acestora, în frunte cu Ponta, cel care ar fi trebuit să fie sufletul campaniei lui Geoană! Și n-a fost!
Fac o dezvăluire foarte importantă și-mi asum orice răspundere pentru ce spun: în strategia lui Iliescu de a recăpăta controlul asupra PSD, un succes al lui Mircea Geoană la alegerile prezidențiale însemna încheierea carierei politice ca lider de facto al PSD! Mircea Geoană și susținătorii săi îl obligaseră pe Iliescu să părăsească cârma partidului.
Pentru Iliescu și Năstase exista o singură posibilitate de a reveni în politica mare: înfrângerea lui Mircea Geoană în confruntarea cu Băsescu!(!) Și au jucat pe această carte: era mai important pentru Iliescu și Năstase să redevină ei piesele esențiale din PSD decât ca România să nu-l mai aibă președinte pe Băsescu!
Un Mircea Geoană președinte al României și lider în continuare al PSD era tot ce putea fi mai rău !…PSD a susținut, cu probe și cu argumente , că adevăratul câștigător al alegerilor a fost Geoană! Dar mare lucru nu au făcut pentru a contesta rezultatul alegerilor! Se naște următoarea întrebare: dacă în PSD s-a știut că de fapt Geoană a câștigat alegerile, de ce i-au mai reproșat acestuia pierderea alegerilor și l-au demis din funcție?
Așa că PSD l-a lăsat pe Băsescu să fure nestingherit de nimeni și să mai rămână cinci ani la Cotroceni!
Dacă este să fac un pomelnic al crimelor săvârșite de Băsescu, pe primul loc aș pune Crima cea mai urîtă, cu consecințele cele mai tragice: a supus tentației de a se lăsa corupți o mulțime de persoane care încă nu trecuseră prin experiența traumatizantă a trădării. Mai ales suflete tinere, care nu au rezistat unor zeci sau sute de mii, chiar milioane de euro în multe cazuri, prin care Băsescu le-a cumpărat conștiința!
Ziariști, judecători, procurori, militari, polițiști, ofițeri SRI, scriitori, lideri de opinie, lideri ai unor organizații, ai unor sindicate sau partide chiar, a căror privire nu mai este aceeași! Pe al căror chip și-a pus pecetea veștedă experiența sperjurului. Ce dezastru sufletesc pentru unii! Pentru alții afundarea e tot mai adâncă în mâlul minciunii, al ticăloșirii! La cei tineri poate că mai este timp să-și recapete demnitatea de om, să se lepede de pactul cu Diavolul! Dar ce te faci cu cei cărora vârsta nu le mai îngăduie nici timpul, nici energia unei recuperări de sine? Și-au vîndut sufletul și abia acum descoperă cât era de prețios, acum când nu-l mai au! Diavolul de Băsescu l-a cumpărat și nu-l mai dă înapoi! Nici nu poate… Căci dacă s-ar putea, ar începe, probabil, cu sine! Cu propriul suflet, vîndut încă de pe treptele liceului militar…Mi-e milă de individ.
Nota bene:
Ceea ce se întâmplă în România de câteva zile frizează sublimul! Românii au avut până acum zeci de motive să iasă în stradă. Dar nu au ieșit în stradă nici când li s-a luat o treime din pensie sau din salariu! Au ieșit acum ca să sancționeze stilul președintelui. Gestul de neam prost prin care acesta a încercat să umilească pe Raed Arafat, un om evident curat, pasionat de meseria sa, un profesionist autentic, așa cum el, Băsescu, nu este! Românii au fost mobilizați de aerele de atotputernicie ale bădăranului, care s-a știut capabil să-i forțeze mâna doctorului Arafat și să obțină demisia sau demiterea acestuia. A pus și un soi de pariu – „ghici ghicitoarea mea!” Era atât de sigur că-l va câștiga, fraudând pariul, căci nu poți să pui pariu de pe poziții de superioritate! Inconștientul aș zice folcloric din capul fiecărui român a produs același declic: acest abuz, în basme, în anecdotica populară, se pedepsește prin pierderea pariului! Prin înfrângerea celui care se dă mare și tare, cel mai tare din parcare!…
E un subiect interesant pentru etno-psihologi să lămurească motivația adâncă, resorturile sufletești care au acționat în mintea „cea de pe urmă” a românului, făcându-i să iasă în stradă în maniera în care au făcut-o!
În orice caz, ca și în decembrie 1989, românii „au dat dovadă-n lume” din nou că pun mare preț pe demnitate, că le e mai aproape de inimă ca orice altceva. Nămeții care nu mai contenesc cu inventarul defetist, defavorabil românilor, care clamează că suntem „o populație, nu un popor”!,
Acești bolnavi la cuget și simțire, ar trebui să meargă acum în Piața Universității, chiar cu riscul de a fi huiduiți dacă sunt recunoscuți, și, trecând de la un grup la altul de manifestanți, măcar în gând să-și rostească ruga de iertăciune! Poate au norocul și Dumnezeu le-o primește! De câteva zile Dumnezeu se uită iar cu mare plăcere și îndurare spre grădina Maicii Domnului!Doamne, ajută! București, 17 ianuarie 2012
Prof.dr. Ion Coja
Post scriptum, aprilie 2015
Publicăm din nou acest text, care încearcă să dea un răspuns la întrebarea din titlul acestor rânduri. Această întrebare este azi mai vie ca oricând, pe măsură ce, de la o zi la alta, de la o arestare la alta, devine tot mai evidentă ticăloșia fără seamăn a Băsescului.
Deci nu poporul român a a votat un monstru care să ne conducă, ci slăbiciunile democrației l-au protejat și l-au ferit pe nemernic de o apreciere corectă din partea electoratului.
Democrația este sistemul politic care, în istorie, uneori a produs monștrii cei mai odioși, se pare!