Trupa Vama va concerta in Kasho Club

Trupa Vama va concerta in Kasho Club

0 233

Trupa Vama va concerta in Kasho club joi, 23 decembrie 2010.
Tudor Chirila si trupa sa concerteaza pentru prima data in Kasho! Cu un stil inconfundabil, direct si inteligent, cu umor sau uneori cu nostalgie, melodiile lor au puterea sa ti se intipareasca in minte si in suflet!
„Ma bucur mult c-o sa fim «on the road again»”, a declarat Tudor Chirila , vocalul trupei. „Impachetam si venim la intalnirea cu orase in care n-am fost de ceva vreme. Ne place mult in turneu, pentru ca acolo se sudeaza trupe, se nasc idei, prind viata albume noi… in turneu, povestea mergemai departe si fiecare oras are partea lui, pusa deoparte”, a mai spus el, in presa centrala.
Vama Veche a fost o formatie romaneasca de muzica rock, fondata in septembrie 1996. Membrii fondatori sunt Traian Balanescu (claviaturi), Liviu Manescu (bass) si Tudor Chirila (vocal). Ionel „Tase” Tanase (baterie) colaboreaza cu trupa numai pentru primul lor album, „Nu am chef azi” (1998), locul sau in formatie fiind luat mai apoi de Razvan „Lapi” Lupu.
In toamna lui 2006 trupa s-a despartit, iar in decembrie 2006, Traian Balanescu, Razvan „Lapi” Lupu si Liviu Manescu au actionat in instanta membrii trupei Vama, pentru incalcarea drepturilor de autor asupra pieselor Vama Veche. In urma unei decizii a ICCJ pronuntata in martie 2010, Tudor Chirila si trupa Vama nu mai aveau voie sa interpreteze piesele din repertoriul Vama Veche fara acordul fostilor lor colegi de trupa.
In vara anului 2010, cele doua trupe formate ca urmare a despartirii din 2006, Vama si Trupa Veche, au ajuns la un acord privind interpretarea cantecelor din repertoriul formatiei Vama Veche, ambele trupe putand sa interpreteze aceste piese.
Trupa Vama varianta 2010 este formata din Tudor Chirila – voce, Eugen Caminschi – chitara, Raul Kusak – clape, Lucian (Clopo) Cioarga – tobe si Dan (Prepe) Opris – bas.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.