Marii romani pitici
Nu mai stiu nimic de marii romani pe care natia i-a tot votat cu ocazia sondajelor menite sa-i dibuie in istorie pe cei mai de treaba romani. I-o mai fi udat cineva? Le mai pliveste careva memoria de buruieni? Nu cred ca pe Stefan cel Mare l-a ajutat cu ceva clasarea pe locul intai in topul adularii nationale. Nu l-a facut mai inalt; tot are nevoie sa calce pe aprodul Purice ca sa se aburce-n sa si sa ia la galop hectarele patriei, semanate cu recunostinta si pioasa aducere aminte. Abia Andreea Marin se poate bucura ca si-a scris in CV nominalizarea la titlul de mare romanca; noul statut a facut sa-i creasca indecent comisioanele din contractele ei cu firmele de cosmetica.
Daca sectiunea mari include deviatii atat de jenante, nu-ndraznesc sa-mi imaginez ce s-ar intampla daca i-ar trece cuiva prin cap sa decerneze premii pentru romanii mici si mijlocii. In primul rand, n-ar mai fi loc pe sticla pentru altceva in afara de dezbateri aprinse si paruieli intre pretendenti. Zeci de mii de Gicu de la scara B, vecini saritori si ecologi la ei in balcon, si-ar disputa titlul cu sute de mii de coafeze experte in conversatie si confesiuni.
Daca tot s-ar diminutiva sectiunile romanilor demni de pomenit, n-ar strica sa ajungem si la faza pe judet, daca nu chiar pe municipiu. In comunitatile mici, propunerile de candidaturi sunt mai putin abstracte si mult mai aproape de simtamintele votantilor. Ar fi singura sansa ca figuri respectabile din panteonul local sa-si revendice locul pe care il merita in constiinta concitadinilor.
Nu e normal ca lucrurile se petrec asa. Nu e normal sa aflam de la televizor cine sunt, daca nu eroii, macar personajele de marca ale locului. Ar trebui sa vorbeasca despre ei programa si manualele scolare. Ar trebui ca inspectoratele judetene de invatamant sa-si ia libertatea de a introduce in orarul scolilor si liceelor cursuri de istorie si culturala locale. Busturile reci si inerte ale fondatorilor de lacasuri de inva-tamant n-ar mai parea atat de ridicole privind teapan la harjoneala ignoranta a elevilor pe holuri.
Doar asa ar putea sa se strecoare in constiinta comunitara franturi din istoria vie a locurilor. Doar asa ar putea o organizatie cum a fost, de pilda, Garda Tineretului Roman de la Brasov, sa nu para o celula legionara, cum am fi tentati sa credem la prima vedere, ci un cerc literar de fosti sagunisti, hotarati sa opuna rezistenta opresiunii comuniste prin cultura. La cincizeci de ani de la arestarea si condamnarea celor 15 brasoveni care-au infiintat Garda la zeci de ani de munca silnica, membrii ramasi in viata ar fi fost altfel cinstiti. Venerabilii cu maini si picioare amputate in urma torturilor comuniste n-ar mai fi parut niste stafii blajine, desprinse dintr-o istorie neverosimila, nespusa de manualele oficiale. Batraneii cu carnea arsa de pecetea silniciilor n-ar mai parea usor senili cand marturisesc ca si-au iertat tortionarii.
E drept ca nici astia din urma n-ar mai fi in posturi astazi sau n-ar mai incasa pensii grase pentru dibacia cu care au manuit clestii de smuls unghii la interogatorii.
Dar nu suntem o tara normala. Mai avem multe concursuri de mari romani pan-acolo.
Vifor Rotar
