Vremea dezmortirii sambata la Rasnov
Vremea buna de afara este pe masura evenimentelor care vor avea loc in acest weekend. In aceasta primavara vor avea loc mai multe evenimente cu iz medieval, toate culminand cu festivalul din vara care se va desfasura la Sighisoara. Pana atunci amatorii de astfel de evenimente se pot delecta cu un festival care va avea loc sambata de la ora 12, in Cetatea Rasnov.
Este vorba despre un targ medieval, unde vor avea loc demonstratii cu arme medievale, concerte de muzica veche, dansuri medievale, concursuri si teatru in aer liber. Toate acestea vor fi atractiile festivalului medieval „Vremea dezmortirii”, festival care se va desfasura sambata, incepand cu ora 12.00, in Cetatea Rasnov. Cei care se vor ocupa de atmosfera evenimentului vor fi artistii de la trupa „Strajerii Coroanei”, trupa care s-a infiintat in 2004, ca un raspuns la lipsa unor spectacole medievale de calitate. „Am studiat tehnicile de lupta din acea vreme tocmai pentru ca sa cream un cadru apropiat de realitate. Vom fi imbracati in armuri si haine de curte si ii vom provoca pe vizitatori la diferite concursuri”, a explicat in presa brasoveana Sebastian Vizante, unul dintre „strajerii coroanei”.