Legea adoptiilor descurajeaza potentialii parinti adoptivi

Legea adoptiilor descurajeaza potentialii parinti adoptivi

0 178

Cam un an si jumatate. Atat dureaza chinul parintilor adoptivi din Romania pana cand ajung sa-si ia acasa copilul adoptat. Din pricina legii defectuoase, cei mai multi dintre ei renunta la jumatatea drumului, dezgustati de procedurile pe care trebuie sa le indeplineasca. Desi multe cupluri doresc cu disperare sa adopte un copil institutionalizat, incercarile lor de a injgheba o familie sunt sortite esecului. Asociatia Catharsis a organizat astazi o dezbatere menita sa gaseasca variante de modificare a legislatiei ce reglementeaza adoptia.
La intalnire au fost prezenti parinti care au adoptat, autoritati in domeniu, studenti ai facultatilor de psihologie si asistenta sociala si tineri care au parasit centrele de plasament. Situatia acestora din urma este mai speciala si, uneori, chiar mai dureroasa decat a celor mici. In ciuda aparentei maturizari, la care ajung mai repede din pricina vietii pe care au dus-o de mici, lipsiti de caldura unui camin adevarat, sunt foarte fragili emotional.
Presedinta Asociatiei Catharsis, Azota Popescu, este angajata de ani de zile intr-o lupta de proportii pentru a convinge autoritatile sa modifice legislatia ce reglementeaza adoptiile. Asociatia Catharsis incearca, de asemenea, sa sensibilizeze societatea asupra dramei prin care deopotriva familiile care sunt impiedicate sa adopte un copil si micutii condamnati sa ramana in grija statului pana la varsta majoratului.
De la dezbatere au lipsit insa, asa cum s-a intamplat, de altfel, si cu alte ocazii, tocmai persoanele si reprezentantii institutiilor care au intr-adevar un cuvant de spus in modificarea legislatiei in domeniul adoptiilor.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.