Ocolitoarea Brasovului a fost blocata ieri timp de 3 ore

Ocolitoarea Brasovului a fost blocata ieri timp de 3 ore

0 182

Brasoveanul care a revendicat si castigat in instanta Pasajul de la Darste a blocat podul vineri dupa-amiaza. Vankai Ladislau a parcat un vehicul utilitar la intrarea in Brasov dinspre Bucuresti si Sacele, blocand astfel Ocolitoarea Brasovului.
Trei echipaje de politie au sosit la fata locului pentru a fluidiza traficul. Oamenii legii au fost nevoiti sa dirijeze spre oras chiar si camioanele de mare tonaj care ar fi trebuit sa ruleze pe Ocolitoare.
Brasoveanul Vankai Ladislau pretinde ca in jurul pranzului a primit dispozitia de punere in posesie pe terenul de sub unul din pilonii de sustinere a Podului de la Darste. Inarmat cu respectivul document, omul in favoarea caruia o instanta brasoveana a emis controversata decizie a parcat un vehicul utilitar in mijlocul soselei, blocand accesul pe Ocolitoarea Brasovului.
Practic, Vankai s-a pus singur in posesie, pretinzand ca jurnalistii veniti sa-l filmeze si sa-l intervieveze se aflau pe pamantul lui in timp ce-si faceau meseria.
Politistii brasoveni de la Rutiera au deplasat la fata locului mai multe echipaje, dar s-au limitat sa dirijeze traficul. Desi au fost aduse si doua vehicule de tractare, oamenii legii n-au catadicsit sa debaraseze soseaua de vehiculul parcat in mijlocul drumului. Pur si simplu, n-au avut nicio solutie pentru situatia creata de Vankai; tot ce-au reusit sa faca a fost sa sa indrumele pana si camioanele de mare tonaj pe soseaua care intra in municipiu.
Alertat de autoritati, subprefectul Emil Nita a venit sa constate dimensiunile incidentului. Nici interventia reprezentantului Institutiei Prefectului nu l-a convins pe Vankai ca savarseste o fapta deplasata si greu de calificat:
Subprefectul Emil Nita il convocase ieri seara la Prefectura pe primarul din Sacele, localitate pe raza careia s-a produs incidentul creat de Vankai.
In cele din urma, a fost nevoie de interventia mascatilor pentru a-l indeparta pe protestatarul proprietar de pe sosea, scena dupa care a urmat si dagajarea strazii de utilitara care o bloca. O nota proasta pentru incetineala cu care au actionat autoritatile; daca tot s-a recurs la cagulisti, de ce a fost nevoie de trei ore incheiate pentru ca unul din factorii de decizie sa dea ordinul de eliberare a soselei? N-o puteau face in primul sfert de ora, cat dureaza de obicei deplasarea la interventii ?

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.