Dina Cocea, marea doamna a teatrului romanesc, o amintire

Dina Cocea, marea doamna a teatrului romanesc, o amintire

0 612

Actrita Dina Cocea a murit, in noaptea de luni spre marti, la varsta de 95 de ani, la Spitalul de Urgenta Floreasca, in urma unui stop cardiorespirator.
Dr. Bogdan Oprita, purtatorul de cuvant al spitalului, a declarat ca s-au facut toate eforturile pentru ca pacienta sa fie resuscitata, dar fara succes.
Dina Cocea era internata de cateva zile la Sectia de terapie intensiva, unde a fost adusa cu o infectie pulmonara coroborata cu patologia cardiaca de care suferea, a precizat dr. Oprita.
Fiica scriitorului N. D. Cocea si nepoata actritei Alice Cocea – fiica ziaristului, nuvelistului si avocatului Constantin Mille -, Dina Cocea s-a nascut la Bucuresti, pe data 27 noiembrie 1912.
A absolvit studiile de actorie la Paris, acolo unde a debutat in teatru, in anul 1934. Ulterior, a fost angajata la Teatrul „Comedia” din Bucuresti, din ianuarie 1935.
De-a lungul carierei, a jucat in multe filme de lungmetraj si a avut peste 100 de roluri in piese de teatru, teatru radiofonic si teatru pentru televiziune.
La Teatrul „Comedia” din Bucuresti a debutat in 17 ianuarie 1935, in rolul dansatoarei Yvette din piesa „Adevaratul Iacob”, unde l-a avut partener de scena pe George Timica.
A aparut pe marile ecrane, prima data, in 1939, in „O noapte de pomina”. Au urmat aparitii in „Neamul Soimarestilor”, „Stefan cel Mare”, „Cantemir”, „Iancu Jianu”.
Intre anii 1941 si 1949 a fost director la „Teatrul Nostru” si la „Studioul Teatrului Nostru”.
In perioada 1952-1962 a fost decan al Facultatii de Teatru. Incepand din 1956, a reprezentat Romania la congrese internationale sau la manifestarile organizate de ONU si UNESCO.
Din 1979 pana in 1989 a fost presedinte al Asociatiei Oamenilor de Arta din Institutiile Teatrale si Muzicale.
Dina Cocea a avut si o prodigioasa activitate eseistica si publicistica, scriind numeroase articole de sinteza, critica si cronica dramatica in presa de specialitate autohtona si straina.
Din 2001 a fost societar de onoare al Teatrului National din Bucuresti. A fost Doctor Honoris Causa al Universitatii de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti.
Vestea disparitiei marii actrite a fost primita cu regret de intreaga breasla pe care a reprezentat-o cu demnitate, distinctie si profesionalism.

Profesorul si teatrologul Ion Tobosaru si-a exprimat regretul la aflarea plecarii in eternitate a actritei Dina Cocea, pe care a numit-o „regina teatrului romanesc”.
„Magnanima doamna, regina teatrului romanesc, Dina Cocea, ne-a parasit intrand in domul eternitatii. O intreaga activitate prospera in rombul teatrului romanesc intra in antologia teatrului in sfera pluricontinentala. Fie-i eternitatea somn linistit si primeasca-o pronia cerului in imparatia sa”, a spus profesorul Ion Tobosaru.
Celebrii actori Gheorghe Dinica si Marin Moraru au fost studenti ai marii doamne a teatrului romanesc.
Maestrul Gheorghe Dinica a evocat momentele cand, aflata intr-un juriu, Dina Cocea l-a remarcat, chemandu-l sa dea examen la Institutul de Teatru.
„Patru ani am lucrat cu dumneaei. Era o extraordinara doamna, care stia sa ne indrume si sa lucreze cu tot felul de oameni. Regret ca, in ultima vreme, batranetea a impiedicat-o sa iasa din casa, asa dupa cum imi marturisea adeseori”, a spus Gheorghe Dinica.
Maestrul Marin Moraru a marturisit, cu regret, ca, pentru el, „a murit cea mai longeviva actrita a teatrului romanesc, Dina Cocea, Profesoara”.
„Nu o voi putea uita niciodata. Era o femeie extraordinara, de o inteligenta sclipitoare si a fost astfel pana in ultima sa clipa”, a spus Marin Moraru.
El a mentionat ca Dina Cocea a creat o singura serie de actori, clasa la care el a fost student impreuna cu Gheorghe Dinica, dupa care s-a retras.
Scriitorul Dinu Sararu a declarat ca „a coborat de pe scena, aureolata nemuritor, Dina Cocea, una din marile actrite ale teatrului romanesc de ieri si de azi, de numele careia se leaga o epoca de aur triumfatoare, sub luminile Nationalului”.
„S-a stins o mare stea a teatrului romanesc, o actrita deosebita, un talent deosebit, frumoasa si inteligenta. S-a mai stins o stea”, a spus actrita Tamara Buciuceanu Botez, la aflarea vestii disparitiei Dinei Cocea.
Actorul Ion Dichiseanu a precizat ca a cunoscut-o pe Dina Cocea, dar, din pacate, nu a colaborat pe scena. „S-a mai stins o stea din aceasta constelatie a actorilor. Am o mare admiratie pentru distinsa doamna, care facea parte dintr-o pleiada a actorilor ilustri ai teatrului romanesc. Dumnezeu s-o odihneasca!”, a spus Dichiseanu.
„Am cunoscut-o pe Dina Cocea, chiar pot sa marturisesc ca eram eleva in clasa a VIII-a la liceu in Botosani cand s-a infiintat Teatrul de Stat din localitate. Era frumoasa ca o zeita a teatrului. Ea face parte dintre modelele mele, prin spiritul sau generos si marele profesionalism care o caracteriza. Ani de zile a pastorit, inainte de 1990, ceea ce astazi se cheama UNITER. Pana aseara mai exista un stalp puternic al breslei noastre. Dumnezeu s-o odihneasca!”, a declarat actrita Florina Cercel.
Disparitia actritei Dina Cocea reprezinta o mare pierdere pentru teatrul romanesc si pentru cultura romana, a declarat fostul presedinte al Romaniei Ion Iliescu.
„Ne-a parasit doamna teatrului romanesc. Doamna Dina Cocea a fost una dintre marile figuri proeminente, o figura-simbol a unei generatii care a ramas in istoria teatrului ca o perioada de glorie. Ne paraseste exponentul unei generatii de teatru care ne-a delectat pe toti si care a fost un simbol al fortei de creatie in cultura romana. Este o pierdere a teatrului romanesc, a culturii romane, a societatii romanesti. Personal, am avut relatii foarte apropiate, de stima si respect. Este si durere si, in acelasi timp, gand de piosenie fata de o figura luminoasa a culturii romane”, a spus fostul sef al statului.
Dina Cocea se confunda cu istoria teatrului romanesc, a declarat ministrul Culturii si Cultelor, Adrian Iorgulescu, acesta afirmand ca moartea marii actrite reprezinta o mare pierdere.
„Era o personalitate puternica, o actrita care a facut, intr-un fel, legatura intre traditia teatrului interbelic si a celui din perioada ulterioara”, a spus Iorgulescu.
Ministrul Culturii a marturisit ca a cunoscut-o pe Dina Cocea pe scenele teatrelor si, „desi aceasta avea totusi o varsta apreciabila, era intotdeauna o prezenta cuceritoare prin jocul sau elaborat si extrem de expresiv”.
„Disparitia ei este regretabila. Plecarea Dinei Cocea este, sunt sigur, o mare pierdere”, a subliniat Adrian Iorgulescu.

Sursa: AGERPRES

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.