Numarul de someri – in crestere accelerata

Numarul de someri – in crestere accelerata

0 241

Numarul de someri a crescut in martie cu 35.761, depasind 500.000, nivel maxim al ultimilor trei ani si apropiat de estimarea initiala a Ministerului Muncii privind numarul de someri de la finalul anului, arata datele publicate, joi, de Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM), informeaza NewsIn.
Un numar atat de ridicat de someri nu a mai fost atins din aprilie 2006, cand se inregistrau 517.278 de someri, potrivit statisticilor ANOFM.
Initial, Ministerul Muncii estima ca numarul de someri va ajunge la 525.000 la finalul acestui an, insa dupa discutiile cu reprezentantii Fondului Monetar International, ministrul muncii, Marian Sarbu, anunta ca estimarile initiale ar putea fi depasite cu 200.000-300.000 si ca bugetul ministerului va fi suplimentat cu 500 de milioane lei pentru plata somajului si alte masuri de formare profesionala.
Insa presedintele ANOFM, Silviu Bian, declara in 1 aprilie ca numarul somerilor ar putea ajunge la doar 550.000 – 600.000 persoane la sfarsitul lui 2009, mult sub nivelul estimat de FMI.”Estimarea privind un numar total al somerilor la sfarsitul anului 2008 de 800.000 de persoane apartine FMI, care a prognozat ca rata somajului va ajunge la 8% in Romania, ca urmare a contractiei economice din acest an. Eu nu cred ca se va ajunge la aceasta cifra si cred ca numarul total al somerilor nu va depasi 600.000 de persoane”, a spus Bian.
Numarul maxim de someri a fost inregistrat in martie 1994, de 1,291 milioane persoane, iar minimul dupa 1991 a fost inregistrat in iunie 2008, de 337.084 persoane.
Rata somajului a urcat in martie la 5,6%, fiind cu 0,3 puncte procentuale mai mare decat in februarie, in timp ce in martie 2008, aceasta fusese 4,1%.

Iasi, singurul judet unde numarul de someri a scazut
Numarul de someri a urcat in aproape toate judetele si in municipiul Bucuresti, cresterile cele mai importante inregistrandu-se in judetele Brasov (2.404 persoane), Sibiu (2.083 persoane), Bacau (1.886 persoane), Cluj (1.604 persoane) si Vaslui (1.523 persoane).
In judetul Iasi a fost raportata singura scadere a numarului de someri, cu 184 persoane, ca urmare a inceperii activitatilor agricole preponderente in acest judet, precum si a numarului mare de someri neindemnizati care nu si-au mai reinnoit cererile (476 persoane).
Judetele cu cea mai mare pondere a somerilor neindemnizati in numarul total al somerilor sunt Mehedinti (76,65%), Teleorman (74,02%) si Iasi (73,16%).

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.