Ioana Basescu la DNA?
Asa doresc mai multe voci cu ceva greutate prin politichia autohtona. O sesizare in acest sens, privind-o pe fiica cea mare a presedintelui, a fost depusa saptamana trecuta la DNA, conform Academiei Catavencu.
Ioanei Basescu i se imputa ca nu ar fi avut destule venituri pentru a achizitiona apartamentui din Baneasa, din complexul rezidential al lui Puiu Popoviciu, ca sa nu mai amintim si de spatiul inchiriat pentru biroul notarial.
O cerere expresa adresata de Mircea Geoana, presedintele PSD, DNA-ului, in sensul unei autosesizari, a fost depusa la aceasta institutie. Geoana a atacat dur, luni seara, intr-o declaratie la adresa viitorului sau contracandidat la prezidentiale, Traian Basescu: „Solicit DNA sa se autosesizeze in legatura cu apartamentul Ioanei Basescu”, a spus Geoanã, public.
Declaratia a starnit un val de comentarii, dar nici o reactie din partea familiei Basescu sau a DNA
Pe de o parte este bine sa se mai faca lumina in unele afaceri care put, chiar daca este vorba de presedintele tarii si de familia sa, daca se poate dovedi ca acestia umbla cu lenjerie intima jegoasa.
Pe de alta parte este pacat ca toate aceste mizerii ies sau sunt scoase la iveala numai atunci cand este vorba, ca acuma, de ceva alegeri, chiar si mai inainte ca propriu-zisa campanie electorala sa fi inceput. Mai ales acuma, cand guvernantii dau din colt in colt ca sa astupe tot felul de gauri in viata tarii, care se scufunda, in acest fel, iremediabil in criza.
Si in context, oricine isi poate da seama, in ciuda negarilor pedeliste, de iminentul divort dintre cele doua formatiuni politice copunand coalitia, probabil chiar inainte de europarlamentare, in frumoasa luna mai.
Si uite cum, din buchetul de patru trandafiri, raman doar trei!
Dan Bota