Vadim Tudor il bate pe Traian Basescu la tribunal

Vadim Tudor il bate pe Traian Basescu la tribunal

0 248

Se cunoaste iubirea spirituala dintre cei doi, Corneliu Vadim Tudor si Traian Basescu, ambii presedinti de partid, iubire alimentata de succesele (nemeritate) ale celui de al doilea si esecurile (meritate) ale primului. Iar ca o cheie a aceleiasi game apare diferenta spirituala dintre cei doi, singurul numitor comun fiind slujirea „epocii de aur” din acelasi interes: pozitie sociala si materiala cat mai buna.
Iata insa ca Vadim Tudor, parandu-i-se Traian Basescu mai dobitoc, s-a tot luat de el, doar o reusi sa-l faca mai ascultator in cusca. Dar treaba nu prea a tinut si la intaratat si mai mult pe matelot, care a profitat de ocazia in care a jucat rolul lupului moralist, condamnand public comunismul in niste imprejurari dubioase lui, drept care C.V.T. l-a luat in tarbaca in sedinta Camerelor reunite cu acel prilej, cronicarii institutiei consemnand inca un spectacol de balci pe scena acelei cladiri. Asa ca, dupa aia, Basescu, lingandu-si botul umflat, s-a refugiat intr-o camera secreta a Cotrocenilor si a compus, cu sangele care-i curgea din nas, un decret prin care ii retragea lui Vadim Tudor medalia conferita acestuia de fostul presedinte Ion Iliescu, in 2004.
Nu ca ar fi avut C.V.T. ce face cu tinicheaua, dar asa-i plac lui zorzoanele, si se supara daca ii ia careva vreun clopotel de lade la gat. Drept care l-a luat pe Basescu pe dupa ceafa si s-a dus cu afacerea la tribunal, contestand-o.
Astfel, Corneliu Vadim Tudor a afirmat ieri ca a castigat procesul impotriva deciziei lui Traian Basescu de a-i retrage decoratia „Steaua Romaniei”, preºedintele PRM citand din Constitutie faptul ca o decoratie poate fi retrasa doar de seful de stat care a decernat-o, in acest caz Ion Iliescu.
„Ieri, ( joi, n.a.) la Curtea de Apel Bucuresti am castigat procesul impotriva lui Traian Basescu, care incercase sa imi retraga decoratia ‘Steaua Romaniei’. Nu are voie sa retraga o decoratie decat acel sef de stat care a decernat-o. Ori, eu am primit-o in decembrie 2004 de la Ion Iliescu. Prin urmare, am castigat acest proces”, a Corneliu Vadim Tudor.

Procesul dintre liderul PRM si Administratia Prezidentiala a debutat in iunie 2007, la scurt timp dupa decizia de retragere a medaliei „Steaua României”, conferita lui Vadim Tudor, in 2004, de catre fostul sef al statului, Ion Iliescu.

Asteptam noi spectacole de circ politic, cu ocazia acestui an electoral, caci menajeria est plina de animale nerabdatoare sa se produca.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.