Masurile anticriza de la 1 ianuarie !
Masurile incluse in Programul de crestere economica si de creare de locuri de munca trebuie implementate rapid, a spus luni premierul Calin Popescu-Tariceanu, la Palatul Victoria, in cadrul reuniunii de lucru la care au participat unii membri ai Cabinetului.
„Aceste masuri trebuie implementate cat mai repede, astfel incat sa poata intra in vigoare incepand cu 1 ianuarie 2009”, a afirmat primul-ministru.
Seful Executivului le-a solicitat ministrilor cu responsabilitati in domeniu sa pregateasca actele normative necesare pentru implementarea masurilor aprobate, astfel incat acestea sa poata fi discutate incepand din sedinta Guvernului din aceasta saptamana.
La intalnirea de la Palatul Victoria au participat ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, ministrul Muncii, Mariana Campeanu, ministrul Lucrarilor Publice, Laszlo Borbely, ministrul pentru IMM-uri, Ovidiu Silaghi, seful Cancelariei primului-ministru, Dorin Marian, presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, Daniel Chitoiu, seful Comisiei Nationale de Prognoza, Ion Ghizdeanu, consilieri si experti.
Premierul Calin Popescu-Tariceanu a anuntat saptamana trecuta, intr-o declaratie de presa, un program al Guvernului de crestere economica si de creare de locuri de munca in contextul crizei financiare internationale.
Planul este construit, potrivit primului-ministru, pe trei coordonate – oameni, firme si sistem bancar.
Premierul Tariceanu a precizat ca se are in vedere alocarea a minimum zece miliarde de euro in urmatorii patru ani pentru a fi investiti in zonele economice esentiale pentru viitorul romanilor.
El a afirmat ca doreste ca tot mai multi romani sa se alature clasei de mijloc si, de aceea, urmareste in continuare sa scada taxele.
”Programul de crestere economica si locuri de munca prevede scaderea CAS cu inca zece puncte procentuale. Asadar, vom ajunge la 30% contributii de asigurari sociale, dupa ce in urma cu patru ani se ridicau la 50%. Vom ajunge astfel la una din cele mai scazute valori ale contributiilor sociale din Europa”, a precizat primul-ministru.
Incepand cu 1 ianuarie 2009, actualul Guvern liberal propune acordarea un bonus fiscal de 5% pentru toti cei care isi vor plati impozitul la timp. Tot incepand cu aceasta data, se urmareste ca dividendele care vor fi reinvestite sau investite in noi firme sa fie scutite de impozitare.
”Impozitele pe dividende, de 16%, nu se vor plati in cazul in care dividendele se vor reinvesti in aceeasi firma sau in alta noua”, a spus Calin Popescu-Tariceanu.
Primul-ministru a afirmat ca se preconizeaza investitii de 220 milioane de euro pentru constructia de locuinte sociale, astfel incat romanii cu venituri mici sa aiba sansa de a avea o casa. In plus, Guvernul propune dublarea fondurilor bugetare destinate programelor de constructie de locuinte, nu doar cele sociale, inclusiv pentru subventionarea dobanzilor la creditele ipotecare.
O masura foarte importanta destinata crearii de locuri de munca este, potrivit programului prezentat de Tariceanu, acordarea a cate 1.000 de euro pentru fiecare loc de munca nou creat pentru firmele care vor angaja persoane care si-au pierdut slujba de mai mult de trei luni.
Programul de crestere economica si locuri de munca, propus de actualul Guvern, se adreseaza si fermierilor si prevede inclusiv masuri destinate firmelor romanesti.
Se are in vedere alocarea a trei milioane de euro sub forma de ajutor de stat destinat investitiilor creatoare de noi locuri de munca.
O alta masura este majorarea capitalului social al CEC Bank cu 250 de milioane de euro, suma care va fi alocata in special finantarii IMM-urilor si agriculturii.