Duminica Tomei
Duminica a doua dupa Pasti este numita Duminica Tomei. Dupa unii exegeti, numele Toma este forma ebraica a lui Teom, sau Tauma, iar numele de Didim, cum a fost consemnat pentru istorie, inseamna in latineste „geaman”, adica s-a nascut deodata cu un alt frate. In mod simbolic, acest nume poate defini si caracterul sau, impartit in doua: cand credincios avantat, cand indoielnic.
Dovada Invierii avea sa o constate Toma la opt zile de la acest eveniment. Iata ce spune Evanghelistul Ioan despre acel moment: „Si dupa opt zile, ucenicii Lui erau iarasi inauntru si Toma, impreuna cu ei. Si a venit Iisus, usile fiind incuiate si a stat in mijloc si a zis: Pace voua! Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tau incoace si vezi mainile Mele si adu mana ta si o pune in coasta Mea si nu fi necredincios, ci credincios”.
Toma a atins ranile Mantuitorului si, cutremurat, a spus: „Domnul meu si Dumnezeul meu”, iar Iisus i-a zis: „Pentru ca M-ai vazut, ai crezut! Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut”.
In aceste cuvinte ale Domnului descoperim lauda si pentru viitor smerenia acelora care, in decursul veacurilor, vor trebui sa creada in El, bazati pe predica Apostolilor si vederea minunilor lor.
A fost randuiala lui Dumnezeu absenta lui Toma de la prima aratare a lui Hristos ucenicilor, ca, prin pipairea urmelor cuielor din trupul Lui si a coastei Lui, sa se dea o dovada si mai hotarata despre invierea Lui reala. Hristos S-a dezvaluit Mariei numai prin rostirea numelui ei, lui Luca si Cleopa li S-a dezvaluit pe drumul spre Emaus prin talcuirea Scripturilor cu privire la El si prin frangerea painii, prin care L-au cunoscut (Lc.24, 13-24). Celor unsprezece ucenici Hristos S-a dezvaluit in seara zilei invierii prin aratarea mainilor si a coastei ranite. Lui Toma ii va dovedi ca a inviat cu trupul prin ingaduinta de a pipai in trupul Lui urmele cuielor si ale sulitei. A iesit cu trupul din lumina ce-i coplesea in grade diferite, dupa cum a fost necesar. Insa faptul ca Hristos nu sta mereu intre ucenicii Sai dupa inviere, ci apare din cand in cand, arata ca trupul Lui inviat nu mai era ca cel dinainte de inviere. Modul Lui obisnuit era de a fi coplesit de lumina, pe care insa oamenii nu-l pot vedea asa cum il vor vedea in viata viitoare. Li Se arata numai atat cat era necesar ca sa-I convinga ca a inviat in mod real.
Sfantul Chiril nu exclude supozitia ca Toma credea deplin in invierea lui Hristos, dar socotea ca El Se afla intr-un trup care nu mai poate fi vazut. Cand el spune: „daca nu voi pune degetul meu in semnul cuielor nu voi crede…”, el spune de fapt: „Nu voi crede ca El mai poate fi vazut, de nu voi pune degetul meu in urma cuielor”. Dar tocmai aceasta mare bucurie produsa in el de invierea lui Hristos, vecina cu necredinta ca poate fi vazut, l-a facut sa doreasca puternic sa-L vada si sa se convinga prin pipairea urmelor cuielor.
Asadar, Apostolul Toma nu este un necredincios. Toma se odihneste in „coasta” Mantuitorului. Ramane in El. Astfel, Toma va fi in lume, dar nu al lumii, va fi misionar prin care se vor dezvalui „cele nearatate si cele ascunse ale Intelepciunii lui Dumnezeu”. Zicand: „Domnul meu si Dumnezeu meu”, Toma exprima si relatia afectiva, de iubire: „Esti al meu Doamne!”. Toma gaseste fundamentul suprem al existentei sale.
Trebuie sa marturisim ca Apostolii nu au ajuns la credinta in Invierea Domnului ca niste naivi, lipsiti de spirit critic sau ca niste spirite inclinate cu usurinta spre inchipuiri si suferind de vreo slabiciune care sa le dea halucinatii. Le-au trebuit dovezi concrete, reale, spre a se convinge de fapta minunata si nu usor de admis a Invierii Domnului.
Daca Domnul a voit sa le arate ingerilor ca a mers in iubirea fata de oameni pana la moarte, de ce nu ar fi voit sa ne dovedeasca aceasta si noua in veci, aratand lui Toma ca pastreaza urmele cuielor in trupul inviat? De unde s-ar fi stiut ca trupul inviat era al lui Hristos? Daca Hristos n-ar fi voit sa le arate oamenilor dragostea pana la jertfa pentru ei, ar fi sters urmele cuielor.
In Sfanta Liturghie primim Sfantul lui trup, dar in chip nevazut. El e prezent in mod real, dar nu-L vedem. Il sesizam cu sensibilitatea spirituala a credintei, dar nu cu simturile trupului. Ne impartasim de trupul Lui inviat. De aceea nu-L vedem, cum nu-L vedeau permanent nici ucenicii. Dar in faptul ca ni se da spre impartasire avem dovada invierii Lui. Nevazutul nu este lipsa vazutului in El, ci coplesirea vazutului de lumina ce se naste din strabaterea trupului de spiritualitatea bunatatii, fiind un fenomen de mare si neinteleasa taina.
Conform informatiilor care provin de la Origen si Eusebiu de Cezareea, Apostolul Toma a predicat in Partia, apoi in India, unde a murit ca martir, strapuns cu lancea. De la numele lui, crestinii de pe coasta Malabarului din India se numesc pana astazi „tomiti”. Mormantul lui Toma se afla in Madras. In jurul anului 1500, portughezii au gasit in mormantul sau cateva oseminte. Potrivit traditiei siriene, negustorul Khabin a dus osemintele lui Toma la Edessa (Turcia) si au fost ingropate in cimitirul Regilor. Moastele sale sunt prezente in mai multe tari: o parte din moastele sale se afla la Ortana, in Italia, capul sau in insula Patmos si o mana se afla la biserica Sfantul Denis, din Paris.
