G 20: onorarea promisiunilor o mare problema!

G 20: onorarea promisiunilor o mare problema!

0 399

Fondul Monetar International (FMI) si Banca Mondiala (BM) intampina dificultati in realizarea promisiunilor facute la summitul G20 de la Londra, in lupta impotriva crizei economice internationale. In cadrul intalnirii din capitala Marii Britanii, s-a stabilit ca se vor aduce peste 1.100 de miliarde de dolari ca resurse financiare suplimentare institutiilor multilaterale, din care o parte importanta FMI.
La reuniunea de primavara care s-a terminat, duminica, la Washington, cele doua institutii au cerut donatorilor de fonduri sa isi respecte urgent promisiunile facute de a majora ajutorul, ba chiar sa ia in calcul posibilitatea de a depasi angajamentele actuale – informeaza France Presse.
„Economia mondiala s-a deteriorat, iar acest lucru are consecinte grave pentru tarile aflate in curs de dezvoltare” – se arata in comunicatul comun al celor doua institutii, in care se subliniaza ca „in aceste state, criza financiara se transforma in catastrofa umana si in dezastru pe planul dezvoltarii”. Potrivit FMI si BM, criza financiara internationala a dus peste 50 de milioane de persoane in extrema saracie, mai ales femei si copii.
In opinia presedintelui Bancii Mondiale, Robert Zoellick, institutia pe care o conduce a intrat in aceasta criza „bine capitalizata”. El sustine ca BM ar avea mijloace pentru a suplimenta ajutorul acordat tarilor in curs de dezvoltare. „Nimeni nu stie cat va dura aceasta criza”- a avertizat el. Declaratiile reprezentantului BM are loc in conditiile in care membrii G20 afirmasera ca activitatea economica ar urma sa fie relansata in acest an.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.