Tinerii romani pot lua credite fara sa le returneze !!
Studentii cu mijloace financiare modeste ar putea accesa, incepand cu data de 1 octombrie anul acesta, credite pentru a-si plati studiile, fara sa mai returneze o parte din bani sau chiar intreaga suma, in cazul in care vor alege sa lucreze la stat. Anuntul a fost facut de Remus Pricopie, consilier in Ministerul Educatiei.
Oficialul a explicat ca imprumuturile ar putea fi acordate prin intermediul unei agentii a carei metodologie de functionare ar urma sa fie pusa la punct pana la toamna. Infiintarea Agentiei de credite este prevazuta intr-o ordonanta de urgenta adoptata la inceputul anului 2009.
„Gandim aceasta agentie si ca o investitie a statului in capitalul uman, tocmai de aceea nu punem problema ca bancile, care au nevoie de garantii materiale. Astfel, studentii ar face credite pe 10-20 de ani, iar o parte din dobanzi sau din suma imprumutata ar fi acordate ca granturi sau burse, daca sunt respectate anumite conditii. De exemplu, daca studentii care apeleaza la credite isi finalizeaza studiile la timp, cu rezultate bune si accepta sa lucreze in folosul statului roman, atunci nu trebuie sa mai plateasca o parte sau chiar toata suma imprumutata”, a declarat Remus Pricopie, pentru agentia NewsIn.
„Vorbim despre o investitie in oameni pregatiti, de care statul, spre deosebire de banci, are nevoie. Noi nu vom cere garantii materiale, dar vom putea, astfel, acoperi nevoile pietei muncii, de exemplu, vom putea acoperi cererea de medici si profesori calificati in mediul rural”, a explicat consilierul ministrului Educatiei.
„Nu stim inca daca Agentia va fi un partener al bancilor private sau va fi o banca de sine statatoare. Analizam, inca, alaturi de specialisti ai Bancii Mondiale, care dintre aceste solutii este fezabila. Sunt tari unde se incearca dezvoltarea unei metode de acordare a creditelor de studii de ani de zile, cum ar fi cazul Cehiei care se lupa cu aceasta problema de peste 10 ani”, a adaugat Remus Pricopie.
Fondurile necesare pentru acordarea imprumuturilor de catrea aceasta agentie ar urma sa fie alocate prin reglementari ulterioare legii bugetului din acest an, care prevede doar banii necesari pentru plata salariilor celor aproximativ 30 de angajati ai agentiei.
Infiintarea Agentiei de credite pentru studenti, privita cu scepticism
Analistii sunt insa sceptici in legatura cu proiectul Ministerului Educatiei. “Este un proiect frumos, dar nu stiu cat este de fezabil, pentru ca ne aflam intr-o perioada economica grea si este dificil sa facem sa functioneze vechile structuri, daramite unele noi. In Statele Unite ale Americii astfel de credite sunt foarte curente, insa la noi ma indoiesc ca in acest moment bancile ar fi dispuse sa dea credite fara garantii materiale”, a declarat, pentru NewsIn, analistul financiar Bogdan Baltazar.
“Nu cred ca este momentul pentru astfel de credite, mai ales ca situatia Romaniei e mai dificila din punctual de vedere al angajarilor ulterioare. Nu stim cum ar putea fi rambursate, pentru ca locurile de munca de la noi nu sunt chiar asa ofertante si bine platite, nu exista aceeasi siguranta a locului de munca bine platit ca pentru un student care termina Harvard”, este de parere si directorul de vanzari al OTP Bank, Gabriel Cretu.