In 2014 Canalul Dunare – Bucuresti va fi inaugurat
Lucrarile la Canalul Dunare – Bucuresti vor fi reluate la jumatatea anului 2010, urmand ca acesta sa fie inaugurat patru ani mai tarziu, dupa ce Canalul a trecut luni oficial din administrarea Ministerului Mediului in administrarea Ministerului Transporturilor, a declarat Antonel Tanase, secretar de stat in Ministerul Transporturilor.
“Ministerul Transporturilor a preluat de la Administratia Apele Romane acest canal, urmand ca pana la jumatatea lui 2010 sa fie gata studiul de fezabilitate, iar apoi sa fie aleasa compania care va proiecta si construi acest obiectiv. Lucrarile vor incepe in iulie 2010 si vor dura patru ani”, a spus Antonel Tanase.
Acesta a precizat ca lucrarile de finalizare a Canalului, realizat in proportie de 70 la suta inainte de 1990, vor costa peste 500 milioane de euro, finantarea urmand sa fie adusa din fonduri europene sau de la compania care va construi canalul, daca in urma studiului de fezabilitate va fi aleasa aceasta forma de finantare.
“In urma finalizarii acestui canal, Bucurestiul va deveni a cincea capitala port la Dunare, iar Capitala va avea legatura cu doua mari, Marea Neagra prin Constanta, si Marea Nordului, prin Rotterdam”, a spus Ovidiu Cupsa, director general al Administratiei Canalelor Navigabile Constanta, compania care va derula acest proiect.
Canalul va avea o capacitate de pana la 20 milioane tone marfa tranzit anual, va asigura apa necesara pentru irigarea a peste 150.000 de hectare teren arabil si alimentarea cu apa a localitatilor limitrofe, dar si producerea a 58 de GWh pe an energie electrica in hidrocentralele din nodurile hidrotehnice ale amenajarii, la care sa adauga 15 Gwh pe an produsa in nodurile hidrotehnice Tangabu si Cucuieti de pe raul Dambovita. Totodata, vor fi scoase de sub efectul inundatiilor circa 30.000 hectare terenuri agricole si 11 localitati.
“De asemenea, acest proiect va crea 10.000 de locuri de munca, la constructia Canalului si la cele patru noduri hidrotehnice care vor fi construite de o alta companie”, a spus Antonel Tanase.
Potrivit inginerului de proiect al santierului, Chiriac Avadanei, daca lucrarile nu ar fi fost stopate in 1990, proiectul ar fi fost finalizat doi ani mai tarziu. Potrivit acestuia, in cei 18 ani de la stoparea lucrarilor a fost furata o mare parte din otelul folosit la constructia existenta, la care se adauga peste 120 de kilometri de cale ferata adiacenta proiectului si utilajele abandonate la fata locului.
Proiectul Canalului Dunare – Bucuresti prevede existenta a doua cai navigabile pe raurile Arges si Dambovita precum si trei porturi: 1 Decembrie pe Arges, Glina pe Dambovita si portul Oltenita.
Lucrarile la canalul Dunare-Bucuresti au inceput in 1986, pe baza unui proiect realizat in 1982, dar ideea dateaza din 1929, cand Parlamentul a adoptat o lege privind construirea unui canal care sa transforme capitala Romaniei in port la Dunare.
Constructia efectiva a demarat insa abia in timpul regimului comunist, imediat dupa finalizarea canalului Dunare – Marea Neagra. Pana in 1990, s-au realizat peste 70 la suta din lucrari, dar dupa decembrie 1989 proiectul a fost abandonat. In 1994, acesta a intrat, in mod oficial, in conservare.