Politicieni plimbareti – viitori parlamentari!

Politicieni plimbareti – viitori parlamentari!

0 261

Moralitatea in politica, o vorba de care ei nu au auzit. Ei nu pierd niciodata si nici nu-si fac principiu din fidelitate. Sunt peste tot si pe nicaieri si isi schimba doctrina dupa cum bate vantul. Sunt traseistii politici, inventia post revulutionara-iliesciana, cei care nu pier nicicand. Azi in FSN sau PSD, maine in PD-L sau PNL si tot asa, au luat la rand toate partidele. Iar acum candideaza din nou. Se rotesc la putere dupa principiul la timpuri noi …tot noi. Partidul de la putere le va deschide in permanenta usa? Pana cand?
Sunt cateva nume care au reusit performanata “permutarii” asezandu-se in permanenta la putere. Campionul fara drept la replica in materie de traseism este liberalul Dan Ilie Morega. Membru PCR, de 2 ori Erou al Muncii Socialiste, Morega a trecut pe rand de la FSN -PDSR, la APR, din nou PDSR, si de la capat – PNL – aripa Campeanu, PRM si, in sfarsit PNL.
Il ajunge din urma Pantelimon Manta, si el tot liberal. Parcursul anevoios prin politica este plin de salturi doctrinare si curbe la 180 de grade. FSN, PD, PC independent si, in final PNL.
Democrat-liberalii au si ei traseistii lor. Petru Calian a inceput la PRM, a sarit in tabara conservatorilor si a aterizat in PD-L.
Minodora Luca, si ea candidat la parlamentare, s-a jucat de-a v-ati-ascunselea cu democratii. Si-a inceput cariera in tabara lor, dar i-a parasit pentru PSD, ca sa revina, in final, la PD-L.
Constantin Dilly Serbanoiu este si el un mare plimbaret. PD, PSD, PC, PNG, ca sa candideze acum pentru PRM.
Gheorghe Daniliuc a plecat de la PRM, a facut o halta la PSD si s-a stabilizat pentru moment in PNG.
Un alt candidat, Vasile Popeanga, si-a inceput cariera politica in APR, apoi a trecut la PD, dupa care si-a gasit linistea la PSD.
La Brasov, de departe dintre actualii candidati, Ion Dumitru Puchianu, bate toate recordurile. Fost FSN-ist, apoi PD-ist, APR-ist, din nou popular la PD si mai nou vrea un loc in Parlament intr-un fotoliu de la PNL. E brava!
Foarte departe de Puchianu se aseaza in clasament: Ion Barbuti, azi la PSD,ieri ecologist.
Andronache Gabriel, PNL-ist de vocatie, sef de organizatie municipala la PNL, candidat pe lista liberalilor la locale, membru PNL dar acum…. pe lista PD-L pentru generale.
Florin Staicu, patriot ex PRM-ist, ii sta mult mai bine schimbarea scaunului PD-L in plenul CJ Brasov, cu fotoliul de parlamentar de la populari.
Horatiu Braga plictisit de PNG, fiindu-i recunoscute meritele de la alegerile locale in favoarea PD-L a fost premiat de seful de partid Scripcaru cu un loc intr-un colegiu din partea PD-L.
Si aici se vorbeste doar de actualii candidati, adica doar de o mica parte a faunei politice. Daca ar fi vorba si de traseistii din vocatie din iunie, de la Locale, sunt mult mai multi dar acestia s-au asezat deja in fotolii pentru urmatorii patru ani.
Iar o lege (daca se va da vreodata, pentru ca sunt multi traseisti printre cei care ar trebui sa o decida), cel putin urmatorii patru ani, efectele acesteia nu li se vor aplica retroactiv (doar in cazul in care le-ar produce avantaje).
Si cum politica e o femeie usoara, ar fi culmea sa-i ceri sa fie cinstita sau fidela!

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.