Nici Washington nu crede în lacrimi… Vremea socotelilor vine şi ea!

Nici Washington nu crede în lacrimi… Vremea socotelilor vine şi ea!

0 685
Amnezia, dar oare numai amnezia l-a împins pe Basescu să arunce în piaţă nişte aluzii la metodele de anchetă ale CIA, dezavuate pe plan internaţional şi catalogate drept “inumane, excesive şi intolerabile în societăţile democratice”, în urma unei laborioase anchete a Congresului SUA ?! Sau încearcă fostul “partener special” să ţină la “respect” şi Agenţia din Langley, Virginia, crezând că-i va merge, aşa cum i-a reuşit cu Securitatea ? 
In tara a jucat dublu, la celălalt capăt cu DIA, de unde îi venea înalta protecţie politică, oferită de generalul Ion Dincă, unul dintre durii Comitetului Politic Executiv. Dar cel puţin o parte a DIA s-a dovedit a fi, în decembrie 1989, un avanpost al GRU!!
Ofiţerul Dumitru Băsescu, tatăl lui Trăian, a fost locţiitor politic la marii unităţi de tancuri din Armata a II-a, avându-l ca şef, în eşaloanele centrale, pe Ion Dincă, secretarul Consiliului Politic Superior al Armatei, acesta urmandu-i la comanda chiar politrucului Nicolae Ceausescu !! Acesta, ulterior, l-a promovat până la funcţia de prim-viceprim-ministru al Guvernului (1980-1989). Dacă Ion Dincă nu ar fi avut grijă de “băiatul lui Mitică”, istoria vieţii lui Trăian Băsescu ar fi fost cu totul alta.
Era, în epocă, un fel de ultimă speranţă a activiştilor partidului, să-şi “reeduce” urmaşii scăpaţi de sub control, căutându-le “locuri de muncă” prin armată, dar mai ales la Securitate,cu oportunităţi de a obţine un post de reprezentare în străinătate. Fiii lui “nea Mitică” aveau la Direcţia Contrasabotaj a Securităţii dosare grele (catastrofe maritime care au lăsat în urmă zeci de morţi, văduve şi orfani).
De câteva ori, generalul Emil Macri şi Serviciul Securităţii Portuare Constanţa au încercat să determine impunerea răspunderii juridice a vinovaţilor de dezastre, suspecte a fi provocate prin acte de diversiune şi subminare economică. Se vorbea, în surdină, şi de trădare, în înţelegere cu puteri maritime concurente. De fiecare dată, însă, venea la timp o înaltă intervenţie politică protectoare.
Copiii lui “nea Mitică” deveneau indispensabili în misiuni secrete externe, de mare risc. Astfel că fie „ramura clandestină” a Direcţiei de Informaţii Militare, fie Centrul de Informaţii Externe, fie Unitatea Specială de Contraspionaj Extern trebuiau să le valorifice… resursele şi disponibilităţile. Războiul de opt ani dintre Irak şi Iran a fost şi el o astfel de oportunitate. Între multe altele…
Tocmai de aceea Trăian , fiul lui nea Mitică nu s-a prea temut de nimic şi de nimeni.Folosea o reteta „infailibila”: Ţinea Securitatea la distanţă cu… ameninţarea Partidului şi ţinea Comitetul Judeţean de Partid Constanţa la respect,… în numele misiunilor secrete în serviciul Patriei.După 1990, din fortul Jilava, unde Dinca se afla întemniţat, aflând că personajul Trăian  are perspective în politică, generalul a dat pricaz (“în familie”): ”Aveţi grijă, să-l sprijiniţi pe băiatul lui nea Mitică, să urce cât mai ,sus!”.
Revenind în prezent, surprinzator ca memoria scurtă a lui Traian Băsescu, nu operează selectiv. El ştie prea bine că CIA nu este un şoricel căruia să-i fie teamă de mieunatul unui pisoiaş închis pe balcon din Bucuresti, ca pedeapsă că a uitat de utilitatea lădiţei cu nisip. Cu toate acestea,amesteca  celebra Agenţie în mesajul „aluziv” al unui discurs publicat interesat.Marile amnezii ale inchipuitului Traian Basescu ţin, însă, de carenţele de cunoaştere privind istoria “Agenţiei”. 
La asemenea dimensiuni, statele contează, nici cât înseamnă fiecare, iar indivizii doar dacă pot reprezenta o sumă cu real potenţial insurecţional. CIA a influenţat dinamica geopolitică mondială, a creat reţele de spionaj globale, a avut zeci de agenţi şefi de stat, a pus în operă lovituri de stat în mai toate ţările Americii Latine şi din Indochina. În competiţie cu KGB, a deţinut controlul mondial al traficului cu revoluţii, a privatizat războaie, a creat armate clandestine, cu care poate ţine lumea în nesfârşite.Şi, ca şi cum toate cele amintite, de departe incomplet menţionate, nu ar însemna nimic in lumea asta, un nea Traienica, a lu’ nea Mitică, vrea să spună că ştie el ce ştie În realitate, însă, nu are reprezentarea a ceea ce nu ştie. Efectul imediat al limbariţei ne apare a fi arestarea preventivă a lui Mohamad Yassin, un interpus în acţiunea de recuperare a jurnaliştilor români trimişi, în aprilie 2005, la Bagdad, într-o operaţiune imagologică instrumentalizata anapoda. Anterior, Yassin a fost beneficiarul unor “cadouri imobiliare” substanţiale din patrimoniul Primăriei Capitalei. Cu siguranţă, memoriile sale penale vor fi interesante.
Operaţiunea “Bagdad” a fost iniţiată, în scenariu şi regie de manipulare, de politruci de dreapta, pusă în operă de extremişti de stânga şi rezolvată ca între nişte clanuri mafiote, înfrăţite în pauzele dintre războaie.În distribuţie nu a existat persoană care să nu fi avut de-a face cu vreun serviciu secret… După cum mai multe servicii secrete străine îl aveau pe Omar Hayssam ca resursă, ori mijloc pentru un scop.
Comandantul „Suprem” Băsescu a aflat de la guralivii din servicii, grăbiţi să i se facă utili, lucruri care, în mod normal, nu priveau atribuţiile sale, dar să spunem că doar i-au plăcut, de aceea s-a implicat şi, din eroare de compas, a dat peste cap anii de muncă ai agenţiilor care pregătiseră dosarul transferului de putere de la Damasc.Retrospectiv privind, beneficiul net a fost tras… de Vladimir Putin.
“Primăvara arabă” a început, peste câţiva ani, de la Vest către Est şi dă înapoi acum, de la Vest către Est
.Reţeaua de afaceri a lui Omar Hayssam nu a fost doar un paravan al cauzelor ideologice, ci şi plasa miriapozilor spionajului în care au căzut penibile figuri politice, grăbite să-şi măsoare patriotismul cu arginţii trădării.
Recolta de iepuri, dintr-un singur foc, a fost peste aşteptări! Omar Hayssam a avut ordin de misiune: ”Corupe, decartează!”,Corupe, decartează!, …
Cum ar fi putut să stea deoparte tocmai Comandantul Suprem?! Numai că “voluntariatul irepresibil” al acestuia a încurcat puţin perspectivele CIA. Nici la Washington nu se crede în lacrimi. Vremea socotelilor vine şi ea! (Susa:Cotidianul)

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.