Cum ne indeamna partidele la vot

Cum ne indeamna partidele la vot

0 303

Sunt cateva partide care s-au apucat sa-si lanseze sloganul cusut, in viziunea lor, cu fir de aur pe flamura care o pun sa falfaie deasupra gruparii politice respective, slogan cu care vor sa atraga de partea lor pe cei care vor plati umblatul catorva pe la Bruxelles. Poate ca unii nu se vor duce degeaba si vor reusi sa aduca ceva in tara si pentru tara, dar este sigur ca sunt destui care vor aduce doar cadouri pentru familie, cunoscuti si partidele care i-au impins intr-acolo.
Dar iata si la ce va puteti astepta sa vedeti si sa auziti in timpul campaniei electorale pentru aceste europarlamentare
„Alege bine!” Iata un indemn scurt si concis, cu toat ca este cu dus si intors. Poate apropia, dar poate si indeparta, in sensul ca te cheama sa-i alegi, dar tot asa de bine te pune pe ganduri daca n-ar fi bine sa alegi pe altii. Acesta este sloganul PSD.
Daca PSD a ales bine sloganul, ramane de vazut, electoratul este cel care judeca. Pana una, alta, social-democratii au fost primii care si-au facut public sloganul de campanie.
PRM este al doilea partid care a dezvaluit, inainte de inceperea campaniei, sloganul. Unul cu rima: „Doi crestini si patrioti, vor scapa tara de hoti”. Teoretic este un slogan cu urmari necesare tarii. Insa suna cam pueril, ca si cum s-ar invata la gradinita un vers de ziua mamei, care urmeaza sa-ti dea, dupa ce ii mai trantesti si un pupic lipicios, felia din tortul preferat.

Cat priveste PD-L si PNL, aceste doua formatiuni nu vor sa-si faca inca publice sloganurile. De fapt, acestea nici nu sunt gata. Exista, evident, cateva variante pe marginea carora inca se discuta. Adica se lucreaza cu daltuta si peria de sarma, cu smirgelul, la finisarea maretului obelisc, la care sa vina poporul sa se inchine.
Presa centrala sustine ca PDL prefera tot o variantã scurta si concisa: „La bine si la greu!”. Acuma tocmai sufla in aur partea cu „la bine”. Sa vedem care va fi situatia cu „la greu”.

Tot presa scrie ca liberalii oscileaza intre trei variante. Cea care a intrunit cel mai mare numar de adepti ar fi: „Aparam interesele tale in Europa!” Citindu-l, ai impresia teoretica a unei asemanari cu un avant spre drumuri pavate cu triluri mozartiene. Dar de la teorie la practica trebie sa treci prin mocirla prezentului, sorbind-o cat mai mult, ca sa iesi, macar pe dinafara, curat pe partea cealalta. Cati vor rezista?
Despre ceilalti candidati nu are rost sa stric spatiul. Ei nu sunt in stare sa-si creeze un slogan credibil pentru propria viata, dara-mi-te sa o mai faca pentru altii.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.