Sfarsit de saptamana estival in aproape toata tara

Sfarsit de saptamana estival in aproape toata tara

0 309

Incepand de ieri s-a facut simtita o incalzire in aproape toata tara, mai ales in zonele sudice, unde la amiaza s-au simtit valori termice ale unei zile de vara, adica 25 de grade.

Astazi si mai ales maine, maximele vor depasi 20 grade in aproape toata tara, iar in zonele de campie din Banat si Oltenia temperaturile urca pana la 28, chiar 29 de grade. Cei care planuiesc o mica excursie la mare sau munte in acest sfarsit de saptamana vor fi rasplatiti de natura pentru inspiratie si curaj.
La munte avem parte de o vreme excelenta pentru drumetie. Va fi tot mai cald si doar izolat sunt posibile si cateva rapaieli scurte si trecatoare, ca de vara, care vor adauga si mai mult farmec acestor zile, caci soarele va usca repede hainele udate de ele. Se va putea sta la soarele de munte care, se stie, bronzeaza mult mai bine si mai trainic decat cel de la ses sau de pe Litoral.
Astfel, imbietoarele locuri din judetul nostru, cu varietatea oferita de munti, isi asteapta oaspetii, dorind insa ca acestia sa se poarte cat mai civilizat, cu focuri pentru gratare aprinse doar in locuri permise si cu cat mai putina mizerie lasata in urma. De fapr, in toate aceste locuri de popas la iarba verde vor patrula echipe mixte de jandarmi si oameni de la Garda de Mediu, iar amenzile vor fi consistente.
Iar curajosii se vor putea indrepta spre culmile inca inzapezite, caci majoritatea traseelor pana la 2.000 de metri au fost deschise.

Si pe litoral va fi foarte frumos, cu multe ore de soare, nori putini si inofensivi si temperaturi ale aerului intre 21 si 24 de grade la amiaza, posibil si mai mari pe alocuri. Nu va fi insa cazul de bai in mare sau Dunare, caci apa este inca destul de rece, de 14 pana 16 grade.

Ne dorim ca meteorologii sa nu fi gresit in prognoza si vremea sa fie intr-adevar cea descrisa mai sus.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.