Ceasescu comutat, pentru sangele varsat
Intr-o tara obisnuita rau cu preumblatul moastelor prin peisaj, doar trambalarea ciolanelor Ceausestilor din groapa la laborator si retur abia daca mai starneste oarece interes. Osemintele dictatorului s ale sinistrei sale consoarte au fost reinhumate – pentru a doua oara – dupa ce au fost prelevate probele ADN care sa certifice ca in Ghencea militar odihnesc intr-adevar fostii cei mai iubiti fii ai neamului. Care promit sa devina in curand cele mai regretate vlastare ale patriei. Sondajele spun ca 59% dintre romani suspina nostalgic dupa vremurile ceausiste ale Epocii de aur, iar 84% din populatia crede in idealurile nobile ale comunismului, intinate doar de aplicarea lor proasta la noi. Derapajele psihice din imaginarul plebeu al natiei nici nu sunt de mirare, in contextul in care se produc ele: Boc & comp. le-au strans atat de tare cureaua subiectilor deliranti incat astora li s-a adunat sangele in cap si nu mai judeca limpede.
Dincolo de faza patologica, exista si o mare, imensa indreptatire pentru cei care plang siguranta vietii sociale in vremea Impuscatului. Oamenii aveau locuri de munca, daca inghetau in case si molfaiau doar adidasi de porc si gheare de pui era pentru scopul nobil de a nu indatora patria si regimul cu imprumuturi de la capitalistii decadenti. Si pumnul varat adanc in gura avea rolul sau de preventie bine stabilit: prezerva corzile vocale, distruse astazi la sindicalistii, dascalii si politistii grevisti, care au abuzat de vocile lor la mitinguri inutile de protest.
Dar parca sarbatorile astea ar fi fost prea fade, numai cu nostalgia ceausista care sa ninga pentru al 20-lea an peste vietile uzate prematur in democratia noastra originala. Mai trebuia parca ceva care sa inteteasca ecoul rece ca un calorifer din vremea lui Ceasca al experientelor de viata si munca din vremea dictatorului. Al aluia, nu al astuia. Detaliul care a lipsea a venit de la Toader Maries, presedintele Asociatie 21 Decembrie 1989, care a scos la iveala un document semnat, zice-se, de Ion Iliescu – „presedinte interimar al Romaniei – prin decembrie 1989, prin care cuplului Ceausescu i se comuta pedeapsa la moarte prin impuscare in inchisoare pe viata. Planul B al lui Iliescu, zice Maries, in cazul in care ar fi primit un ordin de la Moscova de a-i cruta pe dictatori si C in eventualitatea in care Revolutia esua si fortele securiste s-ar fi intors la putere.
Interesanta bucata de hartie, pe care se vor pune zilele astea lupele priceputilor in plastografii si dedesubturile Revolutiei. Pana la epuizarea cercetarilor privind autenticitatea semnaturii, e riscant sa avansezi vreo opinie. Doua, insa, parca merita zise, oricare va fi opinia analistilor si specialistilor in jocurile de culise marca Ion Iliescu. Unu: Securistii de care se temea autorul actului – oricine ar fi el – chiar s-au intors la putere sau, mai bine zis, n-au plecat niciodata de-acolo si se simt bine si astazi.
Doi: Stilistica textului pare sa-l tradeze pe Ion Iliescu. Unul din cele cinci scurte paragrafe ale insailarii scrise de mana explica, cu un umor negru dezarmant, de ce i-ar fi fost comutata lui Ceausescu pedeapsa cu moartea: „In vederea stoparii varsarii de sange, condamnatul a luat parte activa la incetarea luptelor din partea tuturor trupelor de securitate printr-un ordin ferm dat in acest sens”.
Dar tot stilul il si absolva pe Iliescu. Emanatul Revolutiei, care la confruntarea finala la alegerile din 96 nu se atinea sa i se adrese lui Constantinescu cu „domnule Ceausescu”, nu s-ar fi abtinut nici in decembrie 89, sa scrie in continuarea paragrafului ca „pentru aceste fapte i se confera tovarasului Nicolae Ceausescu titlul de erou al muncii socialiste clasa intai”
Vifor Rotar
