Decembrie intre evenimente si traditie

Iarna este sobra, plina de privatiuni si primejdioasa dar sarbatorile acestui anotimp, cele mai spectaculoase din traditia romanilor, prefigureaza parca clipele in care totul va reveni la viata.

Noaptea din ajunul Sf.Andrei este destinata unor obiceiuri, poate antecrestine, care sa asigure protectie oamenilor, animalelor si gospodariilor. Taranii romani le-au pus sub obladuirea acestui sfant, tocmai pentru ca ele trebuie garantate de autoritatea si puterea sa.

Ajunul Sf.Andrei este considerat unul dintre acele momente in care bariera dintre vazut si nevazut se ridica.

Clipa cea mai prielnica pentru a obtine informatii cu caracter de prospectare pentru anul care vine. De asemenea, "Andreiu cap de iarna" cum ii spun bucovinenii, permite interferenta planurilor malefice cu cele benefice, lucrurile importante din existenta oamenilor putand fi intoarse de la matca lor fireasca. Se crede ca in aceasta noapte "umbla strigoii" sa fure "mana vacilor", "mintile oamenilor" si "rodul livezilor”

Impotriva acestor primejdii, taranul roman foloseste ca principal element apotropaic (de aparare), usturoiul. In egala masura, casa, grajdul, cotetele, usile si ferestrele acestora sunt unse cu usturoi pisat, menit sa alunge patrunderea duhurilor rele la oameni si animale.

In general, acest usturoi cu rol de aparare, provine din cel menit cu un an inainte, in acelasi moment al anului. Pentru cea mai importanta actiune ce se desfasoara in aceasta noapte este "pazitul usturoiului". Impreuna, fete si flacai, vegheaza si petrec, tocmai pentru a inzestra usturoiul cu calitatile necesare. Forta magica cu care el va fi investit in ajunul de Sf.Andrei ii va ajuta pe toti sa depaseasca momentele de cumpana de peste an: va servi drept remediu terapeutic, va aduce petitori – purtat la brau, va pazi salasurile de duhurile rele.

Desi invaluite de muzica si dans, fetele vor veghea cu strasnicie usturoiul, ce nu trebuie furat pe ascuns de flacai. Pazit astfel, usturoiul va putea mai apoi sa asigure protectia fiintei umane, reusind uneori sa-i schimbe chiar soarta.

Tot in aceasta noapte, pentru a testa rodnicia livezilor si campurilor se aduc crengute de visin in casa (care vor inflori pana la Craciun) sau se seamana boabe de grau in diverse recipiente.

Decembrie vine apoi cu sarbatoarea, atat de asteptata de copii, a Sfantului Nicolae. Cati dintre noi nu au asteptat cu infrigurare dimineata de 6 decembrie pentru a se uita daca Mosu' a lasat ceva in ghetele pregatite de cu seara? Acest obicei al darurilor aduse de Mos Nicolae, s-a impamantenit mai mult la oras. Este posibil sa fie un imprumut din tarile catolice, unde Mos Craciun este cel care pune daruri in ghete sau ciorapi anume pregatiti. Copiilor din Romania li se poate intampla ca Mos Nicolae sa aduca si cate o varguta (pentru cei obraznici). Rolul de ocrotitor al familiei cu care a fost investit de religia ortodoxa Sfantul Nicolae ii da dreptul sa intervina in acest fel in educatia copiilor.

Pentru cea mai asteptata sarbatoare din decembrie, Craciunul, romanii au apelat in egala masura la traditie, stiind sa accepte si obiceiuri mai recente. Intampinata cu bucurie, Nasterea Mantuitorului aduce cu ea si o suma de practici foarte vechi prin care se celebra Echinoctiul de Iarna, momentul in care natura da sperante ca va renaste.

Obiceiul colindatului a inglobat in el nu numai cantec si gest ritual, ci si numeroase mesaje si simboluri ale unei stravechi spiritualitati romanesti. El s-a pastrat asociindu-se cu celebrarea marelui eveniment crestin care este Nasterea Domnului Iisus Hristos. In ajunul Craciunului, pe inserat, in toate satele din tara, incepe colindatul. Copiii cu steaua vestesc Nasterea Domnului si sunt primiti cu bucurie de gazdele care ii rasplatesc cu mere, nuci si colaci.

In Maramures, cei care colinda sunt oameni in toata firea. Obiceiul este sa treaca pe la fiecare casa iar apoi, cu tot cu gazdele care i-au omenit, sa continue colindatul.

Postul Craciunului ia sfarsit si fiecare se poate bucura de mancarurile rituale: preparatele din porc, sarmalele, colacii si cozonacii, prajiturile si vinul. Cele trei zile de sarbatoare ale Craciunului aduc liniste si pace in case.

Dar sarbatorile nu s-au sfarsit. Pe 27 decembrie este Sfantul Stefan, alt prilej de petrecere.

Pentru cel mai important moment, trecerea in noul an, pregatirile se reiau. In saptamana dintre Craciun si Anul Nou, in toate satele cetele de flacai se prepara pentru "urat", sistem complex de datini si obiceiuri. Pe inserat, in ajunul anului sunt asteptati sa apara "Ursul", "Capra", "Bunghierii", "Caiutii", "Malanca", "Jienii", "Mascatii" etc.

Concretizarea spectaculoasa a unor mituri antice legate de simbolistica animalelor, aceste manifestari reprezinta o modalitate originala de exprimare a arhaicelor asociatii rituale dintre animale si cultul cvasi universal al soarelui. Exista si un cuvant generic pentru aceste obiceiuri: "mascatii".

Recuzita, mastile, costumele sunt pregatite din vreme. Mai ales mastile sunt cele care vorbesc cel mai mult despre imaginatia si umorul sateanului roman. Anume mesteri s-au specializat in confectionarea lor, ele devenind cu timpul adevarate podoabe de arta populara.

Faptul ca aceste obiceiuri se practica la cumpana dintre ani este justificat de simbolistica zilei de 31 decembrie care in gandirea populara reprezinta data mortii dar si a renasterii ordinii cosmice. Structura ceremoniala a obiceiului este in acelasi timp plina de forta si vitalitate. Muzica si dansul remarcabile prin virtuozitate si dinamism, mastile pline de expresivitate, alcatuiesc un spectacol unic.

In diferite zone ale tarii, costumatia, interpretarea pot fi diferite, dar obiceiul este in esenta acelasi. Daca acest fel de manifestare ne duce cu gandul la arhaice practici magice de alungare a maleficului, "Plugusorul", alt obicei, este strans legat de mitul fertilitatii. Vorbe frumoase, de prosperitate si belsug sunt adresate de cetele care vin cu "Plugusorul", fiecarei gospodarii. Ca o incantatie magica, textul urarii se transmite din tata in fiu si nu exista roman sa nu-l cunoasca. o Ajunul anului nou prilejuieste practicarea anumitor acte misterioase, care incearca sa prospecteze viitorul. Iata unul dintre obiceiuri: "Vergelul".

Este un prilej de sarbatoare la care participa mai ales tinerii necasatoriti si parintii acestora. Cei care fac "Vergelul" doresc sa afle ce le rezerva noul an, mai ales daca si cu cine se vor casatori. In casa unei gazde, anuntati din vreme de "colceri" sau "chiematori" se aduna toti cei interesati. o Intr-un cazanel cu apa, cei ce doresc sa-si cunoasca viitorul arunca un obiect personal (inel, margea, pieptene, ban, cutit etc.). Personajul cel mai de seama este "Vergelatorul". El urmeaza sa "prooroceasca viitorul", sa-si potriveasca vorbele si sa starneasca hazul… Ajutandu-se de doua vergele de la razboiul de tesut, acesta bate in marginea cazanelului, intonand o incantatie.

Obiect dupa obiect este scos din apa la cererea participantilor. Talmacirea sensului obiectului este simpla: inel – nunta, ban – bogatie, pieptene – barbat coltos, cutit – cearta, piatra – casatorie amanata etc.

Dupa ce toate raspunsurile au fost date, cu totii, tristi sau plini de speranta, se aduna in jurul cazanelului din care apa a fost inlocuita cu vin si petrecerea incepe.

Cand se apropie miezul noptii catre noul an, taranii obisnuiesc sa prevada cum va fi vremea in anul ce vine. Se folosesc de foile unei cepe mari pe care le desprind si le aseaza in ordine, numindu-le dupa lunile anului. In fiecare din ele pun putina sare. A doua zi, de Sfantul Vasile, cel ce dezleaga vrajile si facaturile, ei vor verifica cat lichid a lasat sarea topita in fiecare foaie. Asa vor sti (pentru ca in mod misterios cantitatile sunt diferite) daca vor avea seceta sau ploaie si in ce luna anume.

Prima saptamana din ianuarie este marcata de doua importante sarbatori crestinesti: Botezul Domnului (Boboteaza) pe 6 ianuarie, si Sfantul Ion pe 7 ianuarie.

Toti romanii se duc la biserica de Boboteaza, pentru a lua apa sfintita, atat de necesara pentru tamaduire si purificare. In satele si orasele asezate pe maluri de ape, tinerii se intrec sa scoata la mal crucea aruncata de preot in apa inghetata. Cel ce va reusi, va avea parte numai de bine. In aceste zile, atat de reci ale iernii, adunati pe langa focuri, neavand alta treaba decat de a hrani animalele, taranii romani isi trag sufletul alaturi de cei dragi, petrecand cu toti Ionii si Ioanele si pregatindu-se pentru truda care va veni curand, odata cu topirea zapezii.