Hillary Clinton: Romania, unul dintre cei mai de incredere aliati

Hillary Clinton:
Romania, unul dintre cei mai de incredere aliati

0 317

Romania este unul dintre cei mai de incredere aliati si cei mai respectabili parteneri ai SUA, a declarat, vineri, secretarul de stat american, Hillary Clinton, dupa intalnirea avuta la Washington cu ministrul roman de Externe, Cristian Diaconescu, se arata intr-un comunicat transmis de MAE.
Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, s-a intalnit, vineri, cu secretarul de stat al SUA, Hillary Clinton, aceasta reprezentand prima intrevedere bilaterala de nivel dupa instalarea noii administratii democrate la Casa Alba.
La finalul intrevederii, ministrul Diaconescu a precizat ca intalnirea a reprezentat o oportunitate pentru reconfirmarea parteneriatului strategic dintre Romania si SUA.
„Am convenit impreuna ca Marea Neagra si Europa de Est sunt regiuni cu un mare potential al dezvoltarii democratice si economice. In viitor, pot sa va spun ca SUA impreuna cu Romania vor munci din greu pentru respectarea principiilor si standardelor democratice si se vor angaja in proiecte in vederea consolidarii stabilitatii si securitatii acestei regiuni”, a adaugat ministrul roman de Externe, conform comunicatului MAE.

„Am discutat despre modul in care vom colabora pentru facilitarea circulatiei reciproce a cetatenilor celor doua tari, prin includerea Romaniei in Programul Visa Waiver”, a mai afirmat ministrul roman de Externe.
El a subliniat, totodata, ca discutiile privind aspectele de interes prioritar in relatia bilaterala s-au concentrat pe aprofundarea componentei economice a parteneriatului strategic bilateral.

Pe agenda discutiilor s-au aflat si subiecte precum proiectele de securitate energetica, de o importanta deosebita pentru ambele tari si cooperarea in teatrele de operatii din Afganistan si Irak, unde „Romania a demonstrat ca este pregatita sa isi asume responsabilitati in sprijinul libertatii si dezvoltarii democratice, obiective pe care speram ca le vom atinge in cel mai scurt timp cu putinta impreuna cu SUA”, a afirmat Cristian Diaconescu.

La randul sau, secretarul de stat american a amintit de cooperarea indelungata dintre Romania si SUA in ceea ce priveste prioritatile securitatii globale si a exprimat recunostinta pentru angajamentul Romaniei in Afganistan, Irak si Kosovo.
Hillary Clinton a multumit Romaniei si pentru decizia de a gazdui exercitii militare comune cu fortele americane.
„Romania este unul dintre cei mai de incredere aliati si cei mai respectabili parteneri ai SUA”, a conchis secretarul de stat american Hillary Clinton, potrivit comunicatului.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.