O vulpe baga Ghimbavul in carantina
In plina frica mondiala, fie de gripa aviara sau gripa porcina, locuitorii din Ghimbav s-au trezit bagati in carantina. De vina este o vulpe care a fost gasita moarta in curtea IAR Ghimbav.
Problema este ca, asa cum cere protocolul, cadavrul animalui a fost trimis la medicii veterinari pentru a fi examinat. In urma examenelor de laborator s-a constatat ca vulpea era purtatoarea virusului de rabie. Astfel, autoritatile sanitar-veterinare au decis instituirea carantinei de gradul trei, pentru o perioada de trei luni. In plus, medicii veterinari au decis strangerea tuturor cainilor comunitari din localitate si din interiorul fabricii de avioane. De asemenea, oficialii DSV au cerut locuitorilor sa nu mai lase cainii liberi si sa fie tinuti sub observatie, iar daca dau semne de imbolnavire sa fie dusi imediat la medic.
Rabia sau turbarea este o boala produsa de un virus si care afecteaza sistemul nervos central (creierul si maduva spinarii) atat la animale cat si la oameni. Animalele infectate cu acest virus pot raspandi boala prin intermediul salivei sau contactului cu tesutul cerebral. Oamenii pot dobandi boala in urma muscaturilor, produse atat de la animale salbatice cat si domestice. Datorita programelor largi de vaccinare impotriva rabiei, afectiunea este din ce in ce mai rara in tarile dezvoltate, fiind insa mult mai comuna in statele in curs de dezvoltare