Evenimentul Otopeni ’89

Evenimentul Otopeni ’89

0 246

Ieri s-au implinit 19 ani de cand o trupa chemata si venita de la Breaza pentru a da o mana de ajutor la apararea aeroportului Otopeni, nici azi nu se stie impotriva cui, a fost macelarita de catre cei aflati deja pe pozitii in fata aeroportului. Un incident regretabil, cu 50 de morti si multi altii raniti, caci s-a tras in plin in cei ce coborau din autocamioanele care ii adusese in in intunericul serii.
Victimele au fost comemorate ieri, prin coroane de flori, lumanari si lacrimi.
Din pacate – parerea mea personala – s-au ridicat voci care au cerut taieri de capete in legatura cu acel incident, vehiculand chiar ideea intentiei.
Inteleg durerea rudelor victimelor, inteleg durerea celor raniti atunci, dar de la aceasta si pana la a cere manios taieri de capete si cautari de vinovati si alte acuze este cale lunga. Si au fost exprimate asemenea cereri si de guri care, intr-un fel, nici nu aveau ce cauta la ceremonie, ei aflandu-se acolo doar ca sa creeze zurba, ori doar ca sa se afle in treaba si sa fie bagati in seama, ori chiar platiti de rauvoitori.
Au mai existat pe lumea asta razboaie in care amicii si-au rupt, din eroare, reciproc oasele. Haideti sa nu dam alte exemple decat cel al celei mai bine si modern dotate si instruite armate in momentul actual: armata SUA. Aceasta tot duce fel de fel de lupte, inafara granitelor proprii, in scopurile binestiute. Si de cate ori nu s-a intamplat ca aviatia americana sa-si bombardeze propria infanterie sau cea a aliatilor, sau cei de la sol sa-si doboare propriile avioane? Ca sa nu mai vorbim de acele multe „victime colaterale”, adica populatie civila confundata cu inamicul. Au fost prezentate regrete si scuze de rigoare, incidentele intrand in scurt timp printre filele istoriei.
Dar romanul de ce sa nu fie mai cu mot! Da-i si lupta cu gura, neicusorule, dupa ce s-a facut pace si pe masa se afla din nou placinte. O asemenea atitudine mi se pare dezonoranta pentru cei in culpa – subliniez culpa, nu cauza – care provoaca scandal in asemenea momente de reculegere, pe deasupra fiind si lipsita de sens. Vai de asemenea specimene!

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.