Trei mici evenimente din lumea mare

Trei mici evenimente din lumea mare

0 288

Cunoscutul sansonetist francez de origine armeana, Charles Aznavour, in varsta de 84 ani, a fost numit, prin decret prezidential, semnat de presedintele Armeniei, Sarkisian, cetatean al acestei tari. Presedintele Armeniei a adaugat, in legatura cu acordarea cetateniei, ca este o onoare sa o faca „pentru cel mai proeminent cantaret si persoana publica, pentru eroul poporului armean.”
Aznavour s-a nascut, in urma cu 84 de ani, intr-o familie de imigranti armeni, la Paris, purtand numele de Shahnur Asnavurian. Ajungand sansonetist si actor de cinema, el si-a adaptat numele noilor conditii sociale.
Charles Aznavour a compus peste 1.000 de melodii/sansonete, adaugand multora propriul text. Astfel, el a ajuns sa fie unul dintre cei mai iubiti cantareti sansonetisti – si nu numai – din Franta.
In 1988 s-a implicat activ in actiunile de ajutorare a sinistratilor armeni din urma cutremurului devastator, soldat cu 25.000 de victime, iar la UNICEF este reprezentantul Armeniei in acest for depinzand de ONU.
Pentru cele peste 100 de milioane de albume vandute in Franta si in intreaga lume, Aznavour a fost desemnat, in 1998, de CNN si Time Online drept entertainerul secolului.

In comuna belgiano-flamanda Riemst un castigator la loteria belgiana a starnit valva prin gestul pe care l-a facut, donand jumatate din castigul de 7,5 milioane euro pentru 100 din saracii comunei. Astfel acestia au fost aprovizionati cu cele necesare incalzirii in aceasta iarna, urmand sa primeasca si sprijin pentru procurarea de alimente – in parte acesta a fost deja acordat, pentru ca defavorizatii sa-si poata petrece sarbatorile de iarna crestineste. Dupa sarbatori si cat vor ajunge banii sunt prevazute si alte moduri de ajutoare.
Ziarul belgian de limba olandeza „Net Laatse Nieuws” – sa nu uitam ca in Belgia traiesc flamanzii cu inclinatie spre Olanda, si valonii, cu inclinatie spre Franta si vorbind franceza – si-a intitulat simplu articolul vorbind despre aceasta donatie: „Mos Craciun locuieste la Riemst”. Aceasta si pentru faptul ca nu se stie care dintre cei 16.000 de locuitori ai comunei este fericitul castigator si totoodata posesorul unei asemenea inimi largi, deoarece omul a vrut sa ramana in anonimat.
Pesemne, gandesc eu, este unul din saracii comunei, care stie ce inseamna sa ai blidul gol in fata cu ocazia acestor sarbatori si nu numai, caci numai flamandul il crede si il intelege pe flamand.

Mos Craciunul ucigas din Los Angeles, care, sub aceasta deghizare, a patruns in casa in care fosta sotie si prietenii sarbatoreau Craciunul si a ucis cu focuri de arma opt persoane, printre care pe fosta sa sotie, dupa care a incendiat casa, avea, pentru dupa, un plan de fuga.
Politistii au gasit asupra cadavrului sau – inginerul de 45 de ani s-a sinucis in locuinta fratelui sau, la cateva ore dupa comiterea oribilelor fapte – un bilet de avion si 17.000 de dolari, bani lichizi.
Se pare, considera psihologii, ca nu a putut suporta despartirea de fosta sotie si astfel, in cadrul unui scurt-circuit psihic, s-a nascut oribilul plan de razbunare, dupa infaptuirea caruia a venit o trezire la realitate, cand si-a dat seama ce grozavie a facut, astfel sinucigandu-se.
Politia mai cauta printre ruinele ramase dupa stingerea incendiului alte eventuale cadavre, mai ales a unor persoane care nu raspund la apelurile telefonice si despre care se stie ca au fost la petrecere.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.