Calendarul si traditiile lunii ianuarie

Calendarul popular este deschis de ziua renasterii divinitatii preistorice An, personificare a Soarelui, care poarta epitetul de Nou, asa cum Luna se numeste in noaptea reaparitiei ei pe cer, ( Luna ) Noua. In raport de cei doi astri, Soarele si Luna, calendarele solare sau solar-lunare au fost dedicate zeilor solari (Zeus, Saturn, Silva, Craciun, Mitra, Iisus) sau zeitelor lunare (Hecate, Artemis, Dochia).

Timpul calendaristic se naste, creste, imbratraneste si moare pentru a renaste dupa 365 de zile in noaptea care separa Anul Vechi de Anul Nou. “Sfintii” care apar in calendarul popular sunt mai tineri sau mai batrani, dupa sansa avuta de acestia la impartirea sarbatorilor:

– Sanvasai, celebrat in prima zi a anului, este un tanar chefliu care sta calare pe butoi, iubeste si petrece;

– Dragobete ( 24 februarie ), fiul Dochiei, reprezinta zeul dragostei pe plaiurile carpatice;

– Sangiorzul ( 23 aprilie ) este un tanar razboinic infatisat calare pe cal;

– Santilie (20 iulie ) si Samedru ( 26 octombrie ) sunt maturi dupa care urmeaza generatia sfintilor-mosi, precum:

– Mos Andrei ( 30 noiembrie ),

– Mos Nicolae ( 6 decembrie ),

– Mos Ajun ( 24 decembrie ),

– Mos Craciun ( 25 decembrie ).

Instrumentul muzical, asemanator unei trompete cu sase gauri, cu ajutorul caruia Junii brasoveni imitau glasul porcului, reprezentare preistorica a spiritului graului, se numeste surla. Sunetele surlei, asemanatoare cu grohaitul porcului, insoteau alaiurile junilor din Scheii Brasovului la sarbatorile echinoctiului de primavara desfasurate. La auzul lor, oamenii ieseau in intampinarea alaiurilor junilor, faceau semnul crucii si multumeau lui Dumnezeu ca le-au dat zile sa mai auda o data “Sfanta Surla”.
Surlasul, personaj important in ceata junilor, mergea in fruntea alaiurilor imitand glasul zeului jerfit si astazi de romani la Ignatul Porcilor.

Buhaiul, numele popular al taurului, este un instrument care imita glasul (ragetul) taurului, substituit al zeului trac Dionysos sau zeului iranian Mitra, purtat de ceata care colinda cu Plugusorul in ziua Anului Nou. Sunetele infricosatoare, lipsite de muzicalitate, pastreaza amintirea scenei sangeroase a jertfei taurului la sarbatoarea solstitiului de iarna. Instrumentul este construit dintr-un vas de lemn (putina, donita, cofa), impodobit pe dinafara, caruia i se scot cele doua funduri.

Una din gurile vasului este astupata cu o piele de oaie, capra sau vitel, bine intinsa si cu un orificiu prin care trece o suvita din par de cal. Buhaiul este purtat de un membru al cetei sau, daca are dimensiuni mai mari, in sania sau caruta trasa de boi sau de cai. Prin trecerea parului de cal printre degetele umezite se obtine un sunet grav, asemanator cu mugetul sau ragetul taurului infuriat. Buhaiul a fost atestat la romanii din sud-estul Europei, de unde a fost preluat si de alte popoare vecine.

Spre deosebire de ziua de sambata, dedicata mortilor ( postexistentei ), de miercurea, joia, vinerea, duminica si lunea, zile dedicate viilor ( existentei ), romanii au rezervat o zi a saptamanii, martea, celor care se vor naste ( preexistentei ). Daca zilele “lumii de aici” pot avea un “ceas rau”, aducator de necazuri, martea si sambata, zile dedicate “lumii de dincolo”, au fiecare cate trei ceasuri rele. Sub influenta mitului biblic,oamenii credeau ca in ziua de marti s-ar fi urzit lumea si pamantul ( Moldova Centrala, Gorj, Hunedoara ).

Dar, de cele mai multe ori, este considerata o zi rea (Muntenia, Oltenia, Moldova de Sud), fara noroc ( Moldova Centrala), aducatoare de nenorociri in cele trei “ceasuri rele” (Oltenia, Muntenia, Moldova), nefasta pentru inceperea unor activitati importante (aratul, semanatul, construirea casei sau fantanii etc.), pentru nunti logodne sau petit. Martea, ziua zeului si planetei Marte, este patronata de doua ciudate reprezentari mitice feminine: Martolea si Martiseara. In Calendarul popular apar mai multe zile de marti cu statut de sarbatori: Matcalaul, Martea Vaselor, Martea Ciorilor, Martea Dracului, Martea Stramba, Martea Trasnetului, Paparuda, Martea Testelor.

Practica magica de aflare a norocului, in special a ursitei, din noptile sarbatorilor importante ale anului (Craciunul, Anul Nou, Boboteaza, Lasatul Secului de Paste, Pastele si altele) se numea, in unele zone etnografice din Banat si Transilvania, Gogea.

La ceremonie participau fie numai fete si feciori necasatoriti, fie persoane diferite ca varsta, sex si statut social. Recuzita obisnuita se compunea din doua nuiele din lemn cu coaja verde, numite vergele, substitute ale divinitatii prezicatoare, una pentru feciori si alta pentru fete, unul sau doua vase (cofe, farfurii) cu apa neinceputa, un cearsaf sau o albie mare din lemn de salcie sau de plop.

In Bihor, la lasatul serii, cei asteptati se adunau la gazda prezicatorului numit Gogea, Vergelator sau Vestitor de Anul Nou. Dupa o scurta petrecere, incepea ceremonia propriu-zisa; fetele si feciorii isi aruncau fiecare inelul, sau alte semne, in cofele sau farfuriile cu apa; Gogea, acoperit cu cearsaful saubagat sub copaie pentru a fi ferit de privirea asistentei nerabdatoare, amesteca inelele cu vergelele de lemn, timp in care invoca divinitatea pentru a da oamenilor roade bogate in noul an; tinerii interpretau un cantec ceremonial prin care cereau Gogii sa scoata inelele, simbolurile casatoriei; Gogea scotea doua inele, unul din cofa fetelor si unul din cofa feciorilor; recunoasterea inelelor si prezicerea ca ceidoi tineri se vor casatori.

Obiceiul se repeta pana ce Gogea termina de scos inelele si, fireste, “casatorea” toate fetele si feciorii. In alte zone, precum Bucovia, feciorii alegeau si ei din timp gazda Vergelului, cumparau bautura si plateau lautarii.

In seara Anului Nou, la sunetul buciumului si al trambitei, se strangeau cu mic cu mare, la Vergel. Dupa cinstirea oaspetilor, Vestitorul de Anul Nou sau Vergelatorul aseza pe masa un ciubar cu apa neinceputa in care participantii aruncau cate un semn (inel, cercel, bumb sau nasture etc.). vestitorul de Anul Nou batea cu vergelele, betisoare din lemn cu coaja verde, in marginea ciubarului, precum toaca la biserica, si recita un colind-urare de buna stare in noul an. Un baiat neprihanit de, de zece-treisprezece ani, scotea din ciubar primul obiect si, dupa ce era cunoscut de proprietarul sau, Vergelatorul ii prorocea acestuia ca norocul i-l va aduce Sfantul Vasile, prima sarbatoare a anului.

Operatiunea se repeta, cu buna dispozitie si dupa acelasi scenariu, pana se termina de scos obiectele din apa si se terminau sfintii de noroc din Calendarul Popular. Vergetul Feciorilor se incheia cu o petrecere, joc si voie buna. Obiceiul supravietuieste astazi I noaptea de Revelion, sub forma jocurilor de noroc (carti, zaruri, table, ruleta), a placintei cu surprize si altele.

In ziua de 6 ianuarie, care corespunde cu a sasea zi a creatiei biblice, parintii Bisericiicrestine au fixat atat nasterea materiala (nasterea propriu-zisa), cat si nasterea spirituala (Botezul). Comasarea celor doua sarbatori crestine intr-o singura zi, logica din punct de vedere al noii credinte, a devenit, cu timpul, sursa de neintelegere si confuzie pentru credinciosi.in aceasta situatie teologii au gasit o situatie de compromis: au pastrat Botezul lui Iisus pe data de 6 ianuarie si au devansat nasterea cu doua saptamani, pe data de 25 decembrie, unde oamenii continuau sa celebreze moartea si nasterea zeului Mitra. Translatia datei Nasterii Domnului din ultima zi in prima zi a ciclului de iarna, peste Anul Nou, praznuit la Calendele lui Ianuarie, avea sa produca un amestec greu de descris al sarbatorilor si obiceiurilor crestine cu cele precrestinesti.

 Ziua de Boboteaza cuprinde motive specifice tuturor sarbatorilor de Craciun: local, se colinda; se fac si se prind farmecele si descantecele; se afla ursitul; se fac prorociri ale timpului si belsugului in noul an; se crede ca se deschide cerul si vorbesc animalele si altele.

O pondere deosebita o detin insa actele rituale si practicile magice de profilaxie si purificare. La riturile crestine de sfintire a apei (aghiasma), de umblatul preotilor cu botezul si de scufundarea (aruncarea) crucii in apa, poporul a adaugat altele noi, unele crestine, altele precrestine, de purificare si alungare a spiritelor malefice: stropirea, spalatul sau scufundarea rituala in apa raurilor sau lacurilor; impuscaturi; strigaturi (Chiraleisa) si zgomote; aprinderea focurilor (Ardeasca), producerea si imprastierea substantelor urat mirositoare; afumarea oamenilor, vitelor si anexelor gospodaresti; incuratul cailor.

Se credea ca la aceasta teribila ofensiva impotriva spiritelor rele sar in ajutorul oamenilor si lupii, singurele vietati care vad diavolii, ii alearga si ii sfasie cu dintii. Alimentele rituale, specifice Bobotezei, sunt piftia si graul fiert.

Iordanitul Femeilor este o petrecere de pomina a nevestelor, organizata in ziua si noaptea Sfantului Ion (7 ianuarie), care aminteste de anticele manifestari dionisiace. Femeile se adunau in cete de 7-30 d epersoane la o gazda, unde aduceau alimente (oua, faina, carne) si bautura. Dupa ce mancau si beau din belsug, spunand ca “se iordanesc”, cantau, jucau, chiuiau toata noaptea. Dimineata ieseau pe drum, unde ridicau in sus barbatii iesiti in calea lor si ii duceau cu forta la rau sau la lac, amenintandu-i ca-i arunca in apa daca nu se rascumpara cu un dar, de obicei cu o vadra de vin.

Unele se trageau, in loc de sanie, cu grapa de lemn, mergeau prin case si stropeau cu apa pe cei intalniti etc. In aceasta zi, numita si Tontoroiul Femeilor, normele de buna-cuviinta ale satului traditional erau abolite, iar excesele de bautura si petrecerile peste masura tolerate. Femeile se considerau mai “tari” ca barbatii si cu mai multe drepturi decat acestia: lipseau de acasa, chefuiau, se distrau fara sa dea cuiva socoteala.

 In unele sate tinerele neveste erau integrate in comunitatea femeilor casatorite printr-un ritual special care cuprindea, printre altele, udatul lor cu apa la rau, lac, fantana.

Obiceiul a fost consemnat pana la inceputul secolului al XX-lea in sud-estul Romaniei, in judetele: Buzau, Braila, Ialomita, Tulcea, Constanta.

Sambata, ultima zi a saptamanii, dedicata de romani zeului si planetei Saturn, este considerata pentru cei vii, fara noroc, cu trei ceasuri rele. In aceasta zi nu se mergea la petit sau la logodit, nu se pleca la drumuri lungi, nu se incepeau activitati importante. Sambata este insa favorabila pentru spiritele mortilor, care primeau ofrande si erau invocate in timpul vrajilor si practicilor magice. Adesea, ziua este asemuita cu un rau, apa Sambetei, care ar inconjura Iadul sau ar lega lumea de aici cu lumea de dincolo.

Semnificatia, in general nefavorabila pentru oameni, este generata de locul zilei in cadrul saptamanii. Timpul saptamanal de sapte zile care se scurge intre doua faze consecutive ale astrului lunar se naste duminica, este tanar luni, marti si miercuri, se implineste joi, mijlocul sau miezul saptamanii, dupa care imbatraneste si moare sambata. Vitele nascute in aceasta zi se numeau Sambotin sau Sambotina. Spre deosebire de surorile sale dedicate viilor si numite sfinte (Sfanta Duminica, Sfanta Miercuri, Sfanta Joi, Sfanta Vineri), sambata este dedicata mosilor si stromosilor, adica mortilor, motiv pentru care se numeste, in preajma marilor sarbatori calendaristice, Mosi sau Sambata Mortilor.

Duminica, singura zi a saptamani care poarta un nume crestin (Dies Dominica – Ziua Domnului), este dedicata Soarelui. In credintele si folclorul romanesc acesta apare ca personaj mitic binevoitor: “femeie sfanta” (Covurlui, Iasi, Vaslui, Dolj); “fiinta omeneasca” (Neamt, Caras-Severin); “cea mai mare Maica Sfanta” (Tutova, Botosani); “calugarita” (Iasi, Salaj); “doamna mare la care se inchina toate zilele saptamanii si de la care primesc ordine, ce sa faca fiecare”(Falciu); “zeita vie” (Tecuci); “sora mai mare a celorlalte zile” (Iasi, Neamt, Vaslui). Sfanta Duminica ar locui dincolo de Apa Sambetei in palatele de aur (Neamt), in paduri neumblate de oameni (Botosani, Vaslui)si este imbracata in haine albe. Ea sa-r arata oamenilor, in vis sau in realitate, pentru a-I sfatui cum sa alunge bolile si sa previna pagubele (Vaslui). Poate sa apara insa cu chip de femeie, cu picioare de gaina, daca oamenii mananca de dulce in zilele de post (Neamt), zgariata, impunsa, taiata si sangerata daca femeile au spalat rufe si au ors sau au cusut in ziua ei (Romanati).

Duminica isi serbeaza ziua nelucrand (Fagaras), se roaga si mananca o data la sapte zile (Tecuci), e facatoare de minuni, aduce numai bine oamenilor. Adesea, apare ca un rau care inconjoara Raiul, spre deosebire de apa Sambetei care inconjoara Iadul. In ziua de Duminica sunt interzise descantecele, cu exceptia celor de dragoste si aflare a ursitei (Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul si centrul Moldovei). Vitele nascute in aceasta zi se numeau Duman, Dumana.

Vergelul fetelor este un act de divinatie, de aflare a ursitei, in serile si noptile marilor sarbatori (Craciunul, Anul Nou, Ajunul Bobotezei, Boboteaza, Lasatul Secului de Paste, Pastele, Joimari, Ispasul, Sanzaienele, Ovidenia, Santandrei, Sannicoara si altele). Fetele se intalneau la casa uneia dintre ele sau la gazda unde isi tineau de obicei sezatorile, incuiau usile, astupau ferestrele si, la lumina opaitului sau la lumina lumanarii, in prezenta oficiantei ceremoniei numita, local, in Moldova, Ursitoare, incepeau vergelatul.

Dupa ce asezau pe masa mai multe obiecte cu valoare simbolica si matrimoniala (cutit, sare, piper, inel, piatra etc.) si un numar corespunzator de vase (blide, oale, farfurii), Ursitoarea, femeia-gazda care avea autoritate deplina asupra participantelor, invita o tanara sa paraseasca incaperea.

 In lipsa acesteia erau ascunse sub vase obiectele prorocitoare. Fata ridica unul din vase iar femeia ii citea ursita interpretand obiectul descoperit: cutitul insemna barbat aspru, cu limba ascutita ca taisul cutitului, care raneste sufletul nevestei; saqrea insemna barbat placut, ca sarea in fiertura daca nu intrece masura; carbunele de lemn insemna barbat brunet, inalt si sanatos dar care nu trebuie aprins pentru ca se poate stinge numai cu lacrimile sotiei; pieptenele inseamna barbat darz si hotarat, dar bun la inima; inelul insemna barbat tanar, frumos, subtire “tras printr-un inel”; piatra insemna fata ramasa nemaritata in casa etc., etc.

Ursita se mai poate afla cu ajutorul plumbului si cerii de albine, topite la foc si aruncate in apa rece, cu albusul oului de gaina scurs intr-un pahar cu apa neinceputa, cu arderea pe vatra a perilor de porc, cu lumanarile aprinse reflectate in apa fantanilor, cu turtite sarate date sa le manance pisicile, prin numararea pe intuneric a parilor de la gard si insemnarea unuia dintre ei, scularea vitelor care dorm prin lovirea lor cu piciorul, ascultarea latratului cainilor si aflarea directiei de unde va veni ursitul etc. , etc.

In luna ianuarie batranii satelor apreciaza, prin ingenioase mijloace, lunile anului bogate sau sarace in precipitatii. Aceste prognoze meteorologice sunt numite calendare: din foi de ceapa, din pita, din coji de nuca, din carbuni aprinsi. Pentru prevederea timpului pe perioade mai scurte (saptamana, zi si chiar moment al zilei) se folosea un alt tip de calendar, al vietatilor-oracol care isi modifica comportamentul la schimbarea presiunii si umiditatii atmosferice: porcul, soarecele, albinele, cocosul, furnicile.

Constelatia Ursa Mare, cel mai cunoscut reper de orientare al agricultorilor si crescatorilor de animale pe timpul noptilor senine, este numita de romani Carul Mare. Cele patru stele ale trapezului ar reprezenta rotile carului, iar cele trei stele asezate in linie dreapta, Protapul, Oistea sau Tanjaua.

Joia, a patra zi a saptamani dedicata de romani zeului si planetei Jupiter, este, la romani, o personificare benefica: “femeie sfanta” (Dorohoi); “fecioara frumoasa care apara lumea de ploi si de grindina” (Iasi, Tutova); o femeie sfanta si binevoitoare, sora cu Duminica, Vinerea si Miercurea etc. Joia ar locui printre nori, in ceruri (Constanta, Iasi, Olt), in paduri netaiate si pazite de fecioare (Tutova) de unde isi manifesta puterea miraculoasa asupra holdelor, vitelor, bolilor etc. In Maramures si Bucovina erau interzise sezatorile, in schimb devenea sloboda pentru nunti si, in general, pentru dragoste. Sarbatorile si obiceiurile calendaristice sprijina ipoteza ca joia a functionat in spatiul carpato-danubiano-pontic ca sarbatoare a saptamanii, dedicata cultului si odihnei, singura sau alaturi de duminica.

Vinerea, ziua a cincea din saptamana, dedicata de romani zeitei Venera si planetei Venus, este una dintre cele mai cunoscute reprezentari mitice care apar in legendele, povestile, credintele si basmele romanilor. Dupa Duminica, Vinerea este cea mai importanta zi a saptamanii. Ca personificare a zilei ce-I poarta numele, vinerea este “cea mai batrana sfanta dintre surorile ei”, “sora cu sfanta Duminica”, “o femeie buna”, “o batrana schivnica”, “zgariata si sangerata pentru ca lucreaza femeile in ziua ei” etc. Ea este protectoarea femeilor casatorite, pe care le ajuta la nastere, casatoreste fetele, poarta de grija animalelor salbatice. Sf. Vineri ar umbla imbracata in alb sau negru si ar locui in munti (Arges, Suceava), in paduri (Arges, Buzau, Neamt, Tecuci), in pustiu (Neamt, Iasi), in ostroavele marii, in cer, in lumea cealalta. Era invocata in rugaciuni, vraji si descantece pentru casatoria fetelor, pentru prosperitatea vitelor si holdelor, pentru sanatate si respectata prin post sever. Mai multe zile de vineri de peste an sunt celebrate ca sarbatori: Vinerea Seaca, Vinerea Mare, Izvorul Tamaduirii, Vinerea Ciumei, altele formau cicluri de trei, noua sau douasprezece vineri cu diferite semnificatii religioase si interdictii de munca.

Miezul sau puterea iernii pastorale de sase luni, deschisa de Samedru la 26 octombrie si inchisa la Sangiorz la 23 aprilie, este marcat de o sarbatoare de trei zile (15-17 ianuarie) dedicata unor naprasnice divinitati meteorologice numite Circovii de Iarna. Acestia ar fi raspunzatori de manifestarile violente ale naturii (viscole, vartejuri, grindina, trasnete etc.) si pagube aduse de lupi si de alte fiare salbatice turmelor de vite. Impreuna cu fratii lor calendaristici, Circovii de Vara, sarbatoriti la miezul verii pastorale (15-17 iulie), cu care impart simetric anul crescatorilor de animale in doua anotimpuri, iarna si vara, provoaca diverse boli neuropsihice, numite Luatul sau Lovitul din Circovi. Desi erau considerati forte diavolesti, oame4nii ii cinsteau prin severe interdictii de munca pentru a le castiga bunavointa; in zilele lor nu see lucra lana si pieile de animal.

In prima noapte a Circovilor de Iarna (15/16 Ianuarie) lupii s-ar strange in haite la urlatori, loc de trecere al lupilor, unde incep sa cante urland, invocand o mare divinitate a lor, Sanpetrul de Iarna, sa vina pentru a le imparti tainul, adica prada ce li se cuvine pentru un an de zile. Acesta soseste la miezul noptii pe un cal alb si imparte fiecarui lup prada: un miel, o oaie, o caprioara un om etc. nimic din ceea ce l-a promis stapanul nu scapa de coltul lupului, dar nici de alta prada nu se vor atinge. In folclorul pastoral apare si motivul ciobanului curios care, dorind sa vada cum se desfasoara intalnirea lupilor cu Dumnezeul lor, a venit pe lumina zilei la urlatoare, locul unde se strang lupii in noptile de iarna pentru a urla (a se ruga), a urcat si s-a ascuns intr-un brad inalt. Dupa adunarea lupilor si rugaciunea urlata (cantata), soseste calare pe un cal alb Sanpetrul Lupilor. In liniste, acesta nominalizeaza si imparte prada tuturor supusilor. Dar, inainte de incheierea intalnirii soseste , sontac-sontac, un lup schiop. Vazandu-l, Sanpetrul Lupilor ii spune: “Iar tu, pentru ca ai intarziat, sa mananci omul acela cocotat in brad!”. Haita lupilor s-a imprastiat asa cum a venit. Povestea spune ca nu a trecut anul si curiosul cioban a fost mancat de lupul cel schiop.

Putul cu Jgheab este denumirea populara pentru doua importante constelatii de pe harta cerului: Pegasul si Andromeda jgheabul.

Aprecierea lunilor ploioase sau secetoase ale anului de catr batranii satelor dupa acumularea picaturilor de apa in foile de ceapa special amenajate este numita Calendar din foi de ceapa. Tehnica ghicitului cuprinde urmatoarele operatiuni: taierea in doua parti egale a unei cepe mari; alegerea unui numar de 12 foi de ceapa (cupe); numirea (botezarea) foilor de ceapa cu numele lunilor anului; adaugarea sarii pisate, in cantitati egale, in foile de ceapa; asezarea “lunilor” anului in rand, ca in calendar, pe o masa sau intre ferestrele locuintei; citirea lunilor ploioase sau secetoase ale anului dupa cantitatea de apa stransa in cupele foilor d ceapa.

Crucea (Crucea Mica, Crucea Miezului Noptii)este denumirea populara a constelatiei Lebada, reper important de orientare a taranului pe timp de noapte. La vederea ei pe cer, oamenii se rugau si faceau semnul crucii (Arges, Olt, Neamt, Ialomita, Tulcea, Botosani, Dorohoi).

Numele popular al Pleiadelor, grup de stele din constelatia Taurului, este Gainusa. Prin datele calendaristice ale aparitiei si disparitiei de pe firmament, prin orele de rasarit si de asfintit in noptile senine, constelatia a devenit un reper hotarator pentru aprecierea timpului nocturn si sezonal, pentru planificarea unor activitati economice.

De pilda, in satele de agricultori, oamenii nestiutoride carte, dar cititori in stele, observau rasaritul si pozitia pe cer a Gainusei in noptile Sanzaiene, in Postul Sanpetrului si la Duminica Mare, pentru aprecierea norocului si a timpului favorabil pentru semanatul graului de toamna (Apuseni, Valcea, Sibiu, Brasov, Botosani).

Constelatia este cunoscuta si sub alte denumiri: Closca cu Pui (Arges, Prahova, Muscel, Neamt, Dorohoi), Clota (judetele din Oltenia) si altele.

Steaua din constelatia Taurului, la rasaritul caruia incep cocosi a canta pentru a trezi oamenii la munca si a alunga spiritele malefice cuibarite in timpul noptii, este numita, in Valcea, Desteptatorul.

Cele mai stralucitoare stele si planete vizibile cu ochiul liber de pe Pamant (Venus, Marte) sunt cunoscute cu numele generic de Luceferi sau Nuferi. Astfel, Luceafarul de Miazanoapte este denumirea populara a planetei Marte (Brasov), Luceafarul de Seara este denumirea planetei Venus in momentul aparitiei pe firmament in timpul serii, Luceafarul de Ziua este denumirea aceleiasi planete la aparitia ei pe firmament inainte de ivirea Zorilor (Brasov, Prahova). Luceafarul de seara se confunda, uneori, cu Steaua Ciobanului (Buzau, Neamt, Brasov).

Dintre steleleluceferi mai cunoscute sunt Luceafarul cel Mare de Miezul noptii sau Luceafarul cel Frumos, denumiri populare ale stelei Vega din Constelatia Lira, Luceafarul Porcesc, stea din constelatia Taurului, la rasaritul careia incep a grohai porcii, semn pentru gospodari ca se apropie ivitul zorilor (Olt, Valcea, Prahova, Neamt).

Orion este constelatia depe harta cerului, care ofera taranului variate repere de apreciere si masurarea timpului nocturn. Stelele constelatiei sunt grupate in diferite formatii asemuite cu uneltele agricole (Rarita, Plugul, Grebla, Secera) si mestesugaresti (Sfredelul, Spitelnicul).

Se spune ca floarea a carei radacina vindeca vitele bolnave de “buba”, de “insangerare”, numita spanz, a avut o mama vitrega uracioasa. Acesta, dorind sa scape cat mai repede de el, l-a trezit din somn prin luna ianuarie spunandu-i: – Scoala, spanzule, scoala, ca toate florile s-au trezit, or fi si inflorit!

De frica sa nu fie cea din urma planta care infloreste, spanul a rasarit in miezul iernii, cu neaua in cap. Dumnezeu, care le vede si le stie pe toate, i-a dat darul lecuirii bolilor. De atunci se spune ca radacina spanzului, planta care rasare iarna, salveaza de la moarte pe toti bolnavii de “buba”, daca este scoasa din pamant vara, in martea din saptamana Rusaliilor, de un om in pielea goala.

Lunea, prima zi a saptamanii dedicata Lunii, este patronata de sfintii Petru si Pavel (Iasi), sau de arhanghelii Mihail si Gavril (Neamt). Ca personaj mitologic, Sf. Luni era invocata pentruvindecarea animalelor, mai ales a celor nascute in ziua de luni si botezate Lunila sau Lunaia.

Pretutindeni, ziua de luni poarta noroc inceperi activitatilor specifice industriei casnice, in special a acelora de durata, care nu puteau fi incheiate intr-o singura zi (tesutul, cusutul sau brodatul iei sau camasii).

Se interzicea, in schimb, negotul, “datul pe datorie”, imprumutul, mersul la petit si inmormantarea mortilor. In schimb, lunea se considera un timp favorabil efectuarii practicilor de medicina populara (Muntenia, Dobrogea, Moldova). Pentru sanatatea si prosperitatea oamenilor si turmelor de vite, in ziua de luni se tinea post, uneori mai sever decat miercurea si vinerea (Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova). Despre omul nascut lunea se crede ca este urat, dar sanatos si foarte norocos in viata.

Spre deosebire se Soare, care are in fiecare zi a anului aceasi infatisare, Luna este un astru capricios, supus, asemenea omului, temporalitatii si mortii. Tragedia Lunii (aparitia si, dupa ce a ajuns la implinire – la Luna Plina – , disparitia ei in decursul unei luni lunare)este si tragedia omului al carui inceput, nasterea, deschide perspectiva sfarsitului, momente biologice extreme, separate de miezul sau puterea vietii. Soarele intinereste si imbatraneste zilnic fara sa “moara”; Luna se “naste si moare” cu fiecare evolutie in jurul Pamantului. Dupa unele legende, “Luna e om; la inceput mititel ca si copilul si apoi ii tot cresc aripile imprejur pana ce devin una si e rotund. Apoi incepe iar a imbatrani si a se face tot mai mic, aripile i se taie, pana ramane ca degetul si iar se naste din nou”. Prin procesul de repetare ce-l sugereaza, luna a indeplinit conditia esent5iala a oricaruiorologiu. Inrt-adevar, prin fazele sale diferite calitativ si prin forma schimbatoare de la noapte la noapte, Luna sugereazaun veritabil proces de numarare, fiind numita chiar “mama pluralului”. De altfel, noaptea a capatat adevarata substanta a timpului de la astrul lunar care creste, descreste si dispare in limite constante de timp. Fara astrul lunar, bezna nocturna nu ar fi aparut in mentalitatea celor vechi ca simbol al timpului masurat, probabil, pe nopti si nu pe zile. O dovada incontestabila ca in calendarul popular supravietuiesc elemente specifice calendarelor lunare sunt cele aproximativ 20 sarbatori nocturne si priveghiuri: Craciunul, Revelionul, Lasatul Secului de Paste, Pastele, Focul lui Samedru, Noaptea Stirigoilor si altele.

Cand Dumnezeu a facut toate cate sunt pe pamant, iarba, buruieni si flori, le-a impodobit cu culori frumoase. Cand a facut zapada, i-a zis: pentru ca tu umbli peste tot, sa-ti cauti singura culoarea ce-ti place. Zapada s-a dus mai intai la iarba. Da-mi si mie din culoarea ta verde atat de frumoasa! Iarba a refuzat-o. A rugat atunci trandafirul sa-i dea culoarea rosie, vioreaua sa-i dea culoarea albastruie, floarea-soarelui sa-i dea culoarea galbena. Nici una nu asculta rugamintea zapezii. Trista si amarata, aceasta ajunge in dreptul ghiocelului caruia ii spune si lui necazul. Nimeni nu vrea sa-mi dea culoarea sa. Toate ma alunga si-si bat joc de mine! Induiosat de soarta zapezii, ghiocelul i-a spus: Daca-ti place culoarea mea alba, eu o impart bucuros cu tine. Zapada primi cu multumire darul ghiocelului. De atunci ea poarta vesmantul alb ca al ghiocelului. Drept recunostinta, zapada il lasa sa-si scoata capsorul afara, de cum sa se arate primavara.

Numele popular al constelatiei Lira, reper de orientare si apreciere al pastorilor pe timpul noptilor senine, este Ciobanul cu Oile. Ciobanul, personificat de steaua Vega, este urmat de turma oilor formata din patru stele. In momentul rasaritului constelatiei pe timpul verii, ciobanii erau “dezlegati” sa manance branza in zilele de post (Prahova, Neamt). Constelatia apare ca si motiv ornamental pe ouale incondeiate (Brasov).

Filipii de Iarna sunt divinitati protectoare ale lupilor, cu numar variabil de la zona la zona, celebrati de crescatorii de oi la sfarsitul lunii ianuarie si inceputul lunii februarie. In calendarul popular ei indica sfarsitul une lungi perioade de imperechere a lupilor inceputa cu aproximativ 80 de zile in urma, la Filipii de Toamna.

Trisfetitele este denumirea populara pentru cei trei mari ierarhi, Vasile, Grigore si Ioan (Tulcea), celebrati in calendarul ortodox in ziua de 30 ianuarie. Lor le este dedicat grupul de stele din mijlocul constelatiei lui Orion, numit si Cei trei Crai, Craii de la Rasarit, Cingatoarea Regelui. In asociere cu alte stele din apropiere, Trisfetitele formeaza Rarita (Plugul sau Grebla), Sfedelul Mare sau Spitelnicul (Moldova, Muntii Apuseni). Cele trei stele din constelatia Orion sunt numite, in Mehedinti, Toiegele.

Calendarul viticol este instrumentul de planificare a activitatilor viticole obtinut din suprapunerea sarbatorilor si obiceiurilor peste momente semnificative ale ciclului vegetal al vitei de vie si ale fermentarii vinului in butoaie.

Ciclul vegetal al vitei de vie, lung de aproximativ o jumatate de an, incepe la sfarsitul lunii ianuarie si inceputul lunii februarie si este marcat de sarbatorisi obiceiuri dedicate ursului, vitei de vie si pomilor fructiferi: Martinii de Iarna, Arezanul Viilor, Tarcolitul Viei, Ziua Ursului, Ziua Omizilor, Trif Nebunul si altele.

Dupa aproximativ doua lunii de zile, in preajma echinoctiului de primavara, se dezgroapa vita de vie si i se taie corzile, la Santamarie (15 august) se angajeaza pandarii si se “leaga” magic ciocul pasarilor pentru a nu prada strugurii, la Schimbarea la Fata sau Probejenie (6 august) se gusta poama noua, iar la Ziua Crucii sau Carstovul Viilor (14 septembrie pe Stil vechi) se incepea culesul strugurilor si se bateau nucii plantati la vie.

Ciclul fermentarii si limpezirii vinului in butoaie este viata ascunsa a vitei de vie, care continua sa traiasca si “dincolo”, dupa uscatul si cazutul frunzelor la incheierea ciclului sau vegetal. Bautura fermentata, vinul, era considerat “licoarea tineretii”, “apa vie”care alunga starea mohorata a omului si realiza, prin betiile rituale, legatura mistica intre participantii alaiurilor cu zeul trac Dionysos.

Vinul este si astazi o bautura rituala consumata obligatoriu in noptile de Revelion, Iordanitul Femeior, Santion, Ingropatul Craciunului, Macinici. (I.M.)