Superstitii de Boboteaza (I)
Boboteaza cumuleaza elemente specifice de reinnoire a timpului calendaristic, la riturile crestine adaugandu-se practici populare de purificare a spatiului si de alungare a spiritelor malefice.
In Bucovina, purificarea aerului se facea, candva, prin focuri si fumegatii, in cadrul unui obicei numit Ardeasca. Rugul era facut din vreascuri si frunze uscate stranse de feciori cu o zi inainte. Tinerii cantau si dansau in jurul focului si sareau peste foc, atunci cand acesta se mai potolea, in credinta ca vor fi feriti, astfel, de boli si de pacate. La plecare, fiecare lua carbuni aprinsi cu care, odata ajunsi acasa, afumau pomii din livada in scop fertilizator. In cele trei zile, cat tine Boboteaza in Bucovina, exista sate in care vecinii, prietenii si rudele obisnuiesc a se colinda reciproc, dupa cum exista comunitati in care, in aceste zile, reapar mascatii. Tinerii, mascati in babe si mosnegi, colinda mai ales pe la casele unde se gasesc fete de maritat, obiceiul fiind o reminiscenta a cultului mosilor si stramosilor precum si a unor vechi practici fertilizatoare..
Boboteaza era insotita pana nu demult de practici cu caracter magic si de prezicere, in intreg Ardealul. Legat de aceste manifestari ale Bobotezei, un specialist in domeniu, Vasile Somcutean a descris urmatoarele ritualuri:
„Preotul umbla cu crucea si este asteptat cu usa deschisa si cu lumanarea aprinsa. Fetele isi puneau cu o zi inainte, la pragul usii petelele (fundele), inelele, zgarzile sau alte obiecte, ca sa treaca popa peste ele. Ziceau „asa sa umble feciorii si petitorii dupa mine, cum umbla popa din casa-n casa”. Cat preotul sta in casa, fetele de maritat nu aveau alta grija decat „sa fure” putin busuioc din „matarezul” („strutul”) cu care preotul stropeste prin casa. Noaptea, puneau acel fir de busuioc sub perna, sa-si viseze „oranda” (ursitul). Apoi il purtau la ele ca sa le poarte noroc. In noaptea de Boboteaza fetele isi puneau firul de busuioc furat, afara, dincolo de prag. Dimineata cand il luau, se uitau la el – daca era burat cu chiciura inseamna ca alesul va fi un fecior bogat. Daca nu, va fi sarac. In ajunul Bobotezii, la miezul noptii, fetele luau lumanarea cu care au sarutat crucea preotului si o lipeau de un pahar cu apa, in care aruncau verigheta unei femei maritate care avea primul copil, baiat. Duceau paharul intr-o camera neluminata, aprindeau lumanarea si la lumina acesteia incercau sa vada chipul alesului (al „orandei”) in inelul din fundul paharului. Tot in ajun fetele „ajunau” (tineau post), iar seara stergeau cu o labuta de iepure praful de pe icoane, blide de cui (farfurii) si se rugau asa: „Doamne Maica sfanta, Sfanta Marie//Sfanta de tine// Asa sa nu aiba alesul meu stare si alinare//cum nu are apa pe vale.//Sa nu steie in loc cum nu sta un par pe foc// pana n-a vini, cu mine nu s-a-ntalni// cu mine n-a povesti//pa mine nu m-a lua// cu mine nu s-a cununa”. Rugaciunea o rosteau de 9 ori. Apoi, se duceau la o „rastignire” (troita), o inconjurau de 9 ori cu aceeasi ruga. Si de data aceasta fetele purtau cu ele labuta de iepure, iar cand se culcau o puneau sub cap si visau alesul”.
Boboteaza, prin ziua Sfantului Ioan, incheie ciclul sarbatorilor de iarna. Dupa aceasta, incep „caslegile” – perioada de pana in debutul postului Pastelul, cand este vremea sezatorilor, al clacilor, dar, mai ales, al nuntilor.
