Rusii ne-au taiat GAZUL

Rusii ne-au taiat GAZUL

0 261

Panica mare in randul romanilor dupa ce, ieri, Ioan Rusu, directorul general al Transgaz, a anuntat ca livrarile de gaze rusesti catre Romania prin Isaccea au fost oprite in noaptea de luni spre marti. Totusi, acesta a dat asigurari ca decizia nu afecteaza consumatorii romani, deoarece stocurile existente pot acoperi consumul.
„Nu suntem foarte afectati de aceasta masura, dar vor trebui probabil luate o serie de masuri de protectie”, a precizat Rusu, fara sa ofere detalii. Astfel, importurile de gaze din Rusia au scazut la 73%. Rusu a adaugat ca Romania poate sa asigure consumul de gaze din depozite, chiar in conditia reducerii importurilor. Potrivit directorului Transgaz, Dispecerul National de Gaze a transmis luni unor consumatori industriali o notificare prin care le cerea sa isi diminueaze consumul de gaze, ca urmare a depasirii cotelor alocate. „Unii consumatori folosesc mai mult decat au dreptul prin cota alocata, iar Dispecerul le-a comunicat sa isi scada consumul”, a spus Rusu.
Potrivit procedurilor, in situatii de dezechilibre in sistemul de gaze, Transgaz poate solicita consumatorilor industriali de gaze, cum sunt producatorii de energie si caldura sau combinatele chimice, sa se incadreze in cantitatile contractate, intrucat o serie de companii depasesc aceste valori. Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, Gazprom a sistat total marti, la ora 03.00, furnizarea de gaze naturale prin statia Isaccea 2, unul din punctele prin care intra in Romania gazele din import. Romania importa 6,5 milioane metri cubi de gaze pe zi, din care 4,1 milioane metri cubi de gaze prin Isaccea si 2,4 milioane metri cubi pe la Mediesul Aurit. Capacitatea maxima din depozitare este de 26 milioane metri cubi pe zi, din care se livreaza zilnic 19 milioane de metri cubi, si mai exista o rezerva de sapte milioane metri cubi pe zi in depozitele de inmagazinare. Consumul de gaze in Romania este de 58,5 milioane metri cubi pe zi, din care 33 milioane sunt din productia interna, acoperite de la Romgaz, Petrom si alte companii.
Ca urmare a sistarii livrarilor prin Isaccea 2, transportatorul de gaze Transgaz Medias a efectuat o serie de manevre tehnice in Sistemul national de transport gaze, astfel incat sa asigure cantitatile de gaze necesare pentru zonele de consum afectate de aceasta masura.
„Prin masurile operative luate, s-a asigurat protectia sistemului national de transport gaze naturale si continuarea livrarilor de gaze catre toti consumatorii. In acest moment, prioritatea operatorilor din domeniu este asigurarea cu gaze a populatiei in conditii de siguranta”, se precizeaza in comunicatul Ministerului Economiei.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.