Balul Operei din Cluj va fi dedicat lui Puccini

Balul Operei din Cluj va fi dedicat lui Puccini

0 252

Balul Operei, unul din evenimentele traditionale ale Clujului, va avea loc in 17 ianuarie, de la ora 19, la Opera Nationala Romana. Evenimentul se va desfasura sub semnul lui Puccini, cu prilejul implinirii a 150 de ani de la nasterea celebrului compozitor.
Programul Balului Operei include momente muzicale, un spectacol de divertisment, o gala de moda, decernari de premii, dar si marele bufet al Balului si focuri de artificii. Seara se va deschide cu un „colaj fantezie” pe tema idealului feminin in creatia lui Puccini. Printre solisti se afla Marius Budoiu, Lavinia Chereches, Petre Burca, Marius Chioreanu, Gheorghe Mogosan sau Irina Sandulescu Balan. Se vor interpreta fragmente din „Manon Lescaut”, „Tosca”, „Boema”, „Madama Buterfly” si „Turandot”. Recitalul va fi dirjat de Horvath Jozsef.
Gala de moda anuntata de organizatori cuprinde colectia Ersa Atelier si colectia Catalin Botezatu. Vor fi decernate titlurile Top Model si Miss Transilvania Fashion. La spectacolul de divertisment care va urma vor participa Flavius Teodosiu si Eurosaund Band din Germania, Andra, Anca Turcasiu si Ricky Dandel. Invitat special este Ron White din SUA. Spectacolul de divertisment va fi prezentat de Catalin Maruta. Amfitrionul Balului Operei din acest an va fi Ricky Dandel, iar co-prezentatoare Monica Columbeanu.
Biletele vor fi puse in vanzare de joi, insa organizatorii nu au precizat inca pretul acestora. Balul Operei din Cluj ajunge in 2009 la a XIV-a editie, fiind pentru prima data cand este organizat in luna ianuarie, si nu in decembrie.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.