Judetul Brasov ar putea avea un nou prefect

Judetul Brasov ar putea avea un nou prefect

0 258

Se pare ca noua coalitie politica PSD – PC – PD-L are de gand sa schimbe ceva in judetul Brasov. Concret, conform mai multor cotidiane centrale, mai-marii de la Bucuresti doresc ca, in perioada care urmeaza, sa schimbe prefectii din mai multe judete, printre cele vizate fiind si judetul nostru. Un motiv al acestor schimbari de trupe ar putea fi distribuirea posturilor de secretari de stat.
In protocolul pe care cele doua puteri politice PSD si PD-L il fac in acest sens se prevede ca PD-L sa aiba rezervat postul de prefect, iar social-democratii ar urma sa primeasca cele doua posturi de sub-prefect. Pentru postul de prefect al judetului nostru, din partea PD-L, cele mai mari sanse le are Ion Gontea, consilier judetean PD-L. Acesta a declarat referitor la acest subiect:„Personal, nu imi doresc functia de prefect. Discutiile sunt la Bucuresti si vom vedea ce se va hotara. Sunt discutii nefinalizate. Cand se vor finaliza, vom anunta. Nu imi doresc musai sa ajung prefect si nu am facut demersuri in acest sens. Este mandatul presedintelui PD-L Brasov, George Scripcaru, de a stabili anumite persoane si el va trebui sa se incadreze in termenele stabilite”.
Pentru cele doau posturi de sub-prefect in pole-position sunt actualul prefect Emil Nita si Viorel Chiriac, secretarul executiv al PSD Brasov.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.