Biocombustibil din PLASTIC

Biocombustibil din PLASTIC

0 241

Plasticul pare sa fie unul dintre cele mai nocive materiale care ameninta viitorul planetei. Toate masurile „eco” vizeaza diminuarea folosirii lui sau inlaturarea lui din activitatile curente prin toate mijloacele posibile. Plasticul este recunoscut ca fiind unul din cele mai poluante materiale existente in acest moment.
Una dintre cele mai grave vine care i se aduc este provocarea aparitiei cancerului.
Cu toate acestea, ultimele studii de specialitate ca plasticul este pe cale de a deveni unul dintre cele mai folositoare materiale de pe planeta.
Dat fiind faptul ca gazul si petrolul devin niste bunuri ravnite de toata lumea, cu totii suntem in cautare de metode alternative pentru a inlocui combustibilii traditionali. Astfel, biocombustibilii sunt pe ordinea de zi a tuturor cercetatorilor.
Potrivit unor realizari de laborator, din plastic s-ar putea obtine pe viitor biocombustibili, sursa alternativa de carburant mult mai putin poluant.
Ideea le-a venit cercetatorilor de la catedra politehnica a Universitatii din New York. Dupa mai multi ani de cercetari asidue, savantii au anuntat ca au reusit ceea ce la un moment dat parea imposibil: transformarea plasticului in biocombustibil. Experimentele realizate in laboratorul american au dus la transformarea uleiului ars, provenit de la transporturi si industrie, in plastic si apoi tratarea acestui material in biocombustibil.
“Nu am avut de la inceput aceasta intentie. Initial, grupul nostru de cercetare a incercat sa rezolve problema uleiurilor arse, folosite mai ales in industrie si de automobile.
Milioane de tone sunt irosite anual si deversate in mari si oceane, provocand pagube ecologice foarte mari. Pornind de la aceasta idee, am reusit sa obtinem din uleiul ars plastic. Adica, din lac in put. Am fi inlocuit o substanta poluanta cu alta, la fel de nociva pentru mediu. Totusi, am continuat cercetarile si o idee stralucita ne-a facut sa descoperim o metoda prin care plasticul a devenit combustibil bio. Consideram ideea revolutionara, de aceea am si anuntat-o, dar in acest moment testele continua in laborator pentru perfectionarea ei”, a declarat seful echipei de cercetatori de la Universitatea din New York, Kevin Richardson.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.