Eternele promisiuni

Eternele promisiuni

0 233

Daca promisiunile sunt de inteles in campaniile electorale, ca asa prevede targul si targuiala oriental-damboviteana in asemenea cazuri, momente in care fantezia candidatului se imbina cu ridicolul, nu inteleg nici in ruptul capului de ce multi „curcani electorali” nu se dezumfla-n pene, ci continua cu bazaconii de promisiuni, atitudine din ce in ce mai putin agreata de electorat.
Un astfel de caz mi se pare a fi si cel al proaspat alesului deputat Gabriel Tita-Nicolescu.
Din capul locului vreau sa nu-l banuiesc de vorbe in vant, ca poate omul chiar este bine intentionat si vrea sa faca treaba. Dar nu inteleg de ce promite ca duce sacul cu o suta de kile de cartofi, cand el nu poate cara decat douazecisicinci de kile, si alea frangandu-l pe la jumatea drumului.
Domnul deputat Gabriel Tita-Nicolescu se pare ca are ganduri mari pe zona care l-a ales in aceasta postura. Primul pas tocmai il face, declarand ca vrea sa isi deschida patru birouri parlamentare in Brasov, Predeal, Zarnesti si Rasnov.
„Acestea vor functiona incepand cu data de 1 februarie, iar prin intermediul lor vreau sa mentin legatura cu cetatenii, pentru ca vreau sa ma implic in rezolvarea problemelor lor. Deasemenea, imediat ce va incepe sesiunea parlamentara, voi depune la secretariatul Camerei mai multe proiecte de lege, initiative legislative rezultate in urma intalnirilor cu cetatenii, oamenii aducandu-mi la cunostinta diferite probleme cu care se confrunta si care cred ca se pot rezolva.”
Printre acestea aflandu-se si readucerea Castelului Bran in patrimoniul comunitatii, domnul deputat solicitand participarea, in calitate si de avocat, in cadrul comisiei care urmeaza sa incheie, cu reprezentantii osului habsburgic Dominic, predarea Castelului, pentru a se asigura ca branenii nu vor fi trasi pe sfoara, caci nu o data asemenea „figuri istorice” au umblat cu stoluri de ciori vopsite. Reamintim deputatului social – democrat ca Parlamentull Romaniei printr-un vot in Camera Deputatilor a confirmat ca retrocedarea Castelului este total ilegala. De aici ar trebui sa inceapa deputatul preocuparile legate de Castel nu daca hasburgul a luat o lingura in plus, in paguba preacinstitilor braneni.
Da, daca pleaca de aici, aceasta initiativa este si laudabila, si realizabila!
Dar in rest ce interese locale se vor transforma, cum declara domnia sa, in interese nationale, trecand prin cele patru birouri pe care le va deschide? Ca ursii mormaie ciudat in rezervatia de la Zarnesti? Ca la Predeal masinile sufera de dorul de a se arunca inaintea trenului, din cauza influentei unui curent de aer ciudat? Ca la Brasov Botorog si-a legat un lant de gat, invitandu-l pe Scripcaru sa i se alature?
Pai astea nu cumva sunt probleme de consilieri locali sau judeteni? Ca doar nu te duci la Parlament cu un proiect sa se dea o lege cum se face bulzul!
Mai este problema acestui „voi face”, trantit in elanul startului. Nu cred sa fi auzit prea des vreun politician venind sa spuna „am facut”, asa, ca o mica surpriza placuta si nu in stilul „am facut-o de oaie”.
Si nu-mi pot inchipui cum va putea fi in atatea locuri deodata, caci din declaratia domniei sale rezulta ca ii place si tine sa stea personal de vorba cu cetatenii. Chiar daca acceptam ca isi populeaza birourile cu fantome tip nepotism, efectiv nu va avea timpul sa discearna „lacrimatiunile”, de obicei despre capra vecinului Si oare ne va destainui vreodata cati bani asteapta sa incaseze pentru deschiderea acestor birouri?
Ca acest caz putem consemna o sumedenie, dar mi-a picat la indemana si cu tronc domnul Nicolescu – Patru Birouri. Sa ma scuze daca nu va putea dormi pe partea cu fata spre cetateni si ii ofer dreptul la replica.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.